Prefectul Bucureștiului despre primarul Nicușor Dan: Aveam așteptări mai mari. Lucrurile puteau să arate mult mai bine

24 07. 2021
nicusor_dan_69722300

Alin Stoica a fost întrebat vineri, la Digi 24, cum consideră că s-au descurcat colegii săi de la Primăria Capitalei şi a răspuns: ”Sunt un pic nemulţumit de rezultate de până acum, pentru că a trecut ceva vreme de când primarul Capitalei este în funcţie, de când avem Consiliul General, am fi putut să facem mult mai multe. Nu mai trec acum prin cauze şi de ce se întâmplă lucrul ăsta, răspunsul direct şi cinstit e da, sunt nemulţumit de cum arată lucrurile acum. (…) Ar trebui să se schimbe dinamica între partidele politice, ar trebui să se aşeze şi să conlucrăm, să avem o direcţie comună şi un plan comun pentru Bucureşti şi ar trebui să avem claritate mai mare pe ce anume vrea primarul general”.

Întrebat dacă este mulţumit de activitatea lui Nicuşor Dan, Alin Stoica a răspuns: “Sincer, nu. Aveam şi aşteptări mai mari, şi din punct de vedere al modului în care se fac lucrurile, şi din punct de vedere al vitezei cu care să se întâmple lucrurile. Părerea mea este că lucrurile puteau să arate mult mai bine, dacă conlucrarea între cei trei factori USR-PLUS, PNL şi primarul general era mai bună şi relaţia mai deschisă”.

El a precizat că a discutat cu Nicuşor Dan şi acesta este deschis să facă lucruri.

“Discut destul de direct cu dumnealui şi îi spun ce e bine şi ce e nu. (…) Este deschis să facă lucruri. (…) Doreşte să mergem în aceeaşi direcţie, poate că avem metode diferite”, a afirmat Alin Stoica.