Update: Reacția lui Clotilde Armand. Prefectul Capitalei: Nu a fost aprobată prelungirea stării de alertă în Sectorul 1
„Prefectul Capitalei a decis să nu prelungească starea de alertă în Sectorul 1 pentru că astăzi la prefectură a avut loc o întâlnire între reprezentanţii companiei de salubrizare şi Primăria Sectorului 1 iar compania Romprest Service S.A, din cauza căreia am ajuns să avem stare de alertă pe raza administrativ teritorială a Sectorului 1, a dat asigurări că nu mai şantajează autoritatea locală şi că poate asigura continuitatea serviciului public de salubrizare aşa cum prevede legea salubrizării şi regulamentul municipal de salubrizare. De asemenea, compania de salubrizare a acceptat ceea ce noi am spus de aproape un an de zile şi a refuzat sistematic să priceapă, menţinând un şantaj ticălos: fără facturi umflate şi fără curăţenie fictivă. În caz contrar vom aveam din nou stare de alertă”, a scris edilul pe Facebook.
Știrea inițială
Prelungirea stării de alertă pe raza Sectorului 1 nu a fost aprobată, a transmis, luni, prefectul Capitalei, Alin Stoica, într-o declaraţie acordată presei.
Potrivit acestuia, decizia a fost luată în baza informaţiilor primite de la DSP, Garda de Mediu şi Agenţia de Mediu, având în vedere că situaţia salubrităţii în teren este una bună, scrie Agerpres.
„În urma informaţiilor pe care le-am primit de la Garda de Mediu, Direcţia de Sănătate Publică şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti, situaţia din teren arată că situaţia salubrizării în Sectorul 1 este în acest moment bună şi nu se impune prelungirea stării de alertă. În acelaşi timp am avut şi o discuţie cu Primăria Sectorului 1 şi cu Romprest şi urmează ca în două zile să prezinte împreună un plan care să asigure continuitatea serviciilor de salubrizare pe termen lung”, a precizat el.
Potrivit lui Alin Stoica, Romprest a dat asigurări că are capacitatea necesară de a-şi continua activitatea. Prefectul a menţionat că situaţia va fi monitorizată de către DSP, Garda de Mediu şi Agenţia de Mediu, care vor lua măsuri în cazul în care în care „lucrurile se vor înrăutăţi”.
El a arătat că pe durata stării de alertă au existat discuţii, inclusiv la sediul Prefecturii, între reprezentanţii primăriei şi ai Romprest.
„Discuţiile, evident, continuă şi sunt contacte dese între Primăria Sectorului 1 şi salubrist pentru a ajunge la un acord. (…) Serviciul trebuie să continue. Serviciul este prestat acum, el trebuie să continue. Însă există un diferend între cele două părţi şi scopul discuţiilor este de a asigura un status quo care să asigure continuitatea serviciilor, în acelaşi timp cu rezolvarea restului problemelor în instanţă. (…) Din discuţiile pe care le-am avut, îşi vor continua activitatea şi vor funcţiona la capacitate. Ei solicită şi plata unor servicii din partea Primăriei Sectorului 1 şi Primăria Sectorului 1, evident, pentru serviciile pe care nu le contestă, plăteşte”, a spus el.
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Sector 1 a aprobat, duminică, prelungirea stării de alertă pe raza sectorului pentru o durată de 15 zile, iar hotărârea a fost trimisă prefectului Capitalei.
Pe 23 iulie, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Sector 1, cu acordul prefectului Capitalei, a adoptat o hotărâre privind declararea stării de alertă în privinţa situaţiei deşeurilor, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile.