Prefectul Capitalei: Sterilizarea nu scapă bucureştenii de agresiunea maidanezilor

Prefectul Capitalei nu crede în planul Primăriei Municipiului Bucureşti pentru rezolvarea problemei câinilor vagabonzi, care prevede sterilizarea animalelor şi retrimiterea lor pe stradă.
Economica.net - mar, 20 dec. 2011, 10:42

Cristian Atănăsoaei crede că proiectul prin care autorităţile din Bucureşti speră să rezolve problema câinilor fără stăpân are mai multe hibe. Prefectul Capitalei arată că sterilizarea maidanezilor şi trimiterea lor înapoi pe străzi este „un plan îngrijorător”, deoarece animalele vor continua să atace oamenii.

„Relocarea câinilor pe stradă, chiar şi sterilizaţi, nu va avea niciun efect asupra agresiunilor la care bucureştenii vor fi supuşi şi în viitor. Având în vedere că în ultimii ani circa 10.000 de persoane au fost muşcate de câini anual, cu siguranţă că soluţia pe care o propune Primăria Generală va perpetua această stare de fapt. „, subliniază Atănăsoaei, într-un comunicat, în care prefectul atrage, de asemenea, atenţia că Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor şi directorul acesteia, Robert Lorentz, par să nu dorească rezolvarea problemei câinilor comunitari.

Cristian Atănăsoaei este de părere că dacă nu se va găsi un alt plan, Primăria Municipiului Bucureşti ar trebui să suporte cheltuielile cu tratamentul oamenilor care vor fi muşcaţi în continuare. „Mi s-ar părea normal ca Primăria Generală să suporte cheltuielile cu tratamentul celor 50.000 de oameni care vor fi muşcaţi în continuare. Deşi noua lege pune la dispoziţia primarului mijloace legale pentru rezolvarea problemei în interesul oamenilor, mă întreb de ce acest interes este ignorat”, mai spune prefectul.

Potrivit statisticilor Institutului de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş”, în perioada 2009-2011, în Bucureşti au fost muşcate de câini 31.278 de persoane, adulţi şi copii. De altfel, în ultimele intervalul septembrie – noiembrie 2011, 1.805 persoane au fost de asemenea muşcate.

Potrivit Prefecturii Bucureşti, în perioada 2006-2010, costurile serviciilor medicale pentru persoanele muşcate de câini au fost de 7.856.247,66 RON, adică 1.870.535 euro.

Organizaţiile nonguvernamentale pentru protecţia animalelor cer în 10 ianuarie o dezbatere publică privind situaţia câinilor fără stăpân.

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Miliardarul american Elon Musk a declarat duminică că deputatul britanic Nigel Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului de extremă dreapta Reform UK, la doar câteva......
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul Schengen terestru – touroperator
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul ...
Datorită intrării României în spațiul Schengen terestru, touroperatorul IRI Travel anticipează o creștere de 40% a ...
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ninsorile care au afectat duminică regiuni extinse din Ţările de Jos au provocat perturbări în transporturi, inclusiv ...