Prefectul de Vaslui cere bani Guvernului pentru a aduce apă în 13 localităţi afectate de secetă
Un număr de 13 localităţi din judeţul Vaslui, grav afectate de secetă în ultimii ani, ar putea rezolva problema apei dacă autorităţile centrale vor aloca fondurile necesare finalizării lucrărilor la o serie de puţuri de mare adâncime. Încă de acum cinci ani, Guvernul a alocat judeţului Vaslui suma de 3,7 milioane lei pentru realizarea a 33 de foraje de mare adâncime, însă din care doar 14 sunt funcţionale şi deservesc populaţia.
Celelalte 19 puţuri, pentru care s-au alocat, în medie, 40.000 lei, sunt colmatate sau nu au echipamentele necesare exploatării.
„Noi am întocmit un proiect de hotărâre pe care l-am înaintat către Guvern şi prin care am solicitat suma de trei milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la 13 din cele 19 puţuri de mare adâncime. Restul de şase foraje vor fi incluse la finanţare pe Ordonanţa 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural. Ulterior, autorităţile locale vor putea racorda aceste foraje la reţelele de alimentare cu apă prin sistem centralizat în localităţile afectate în fiecare vară de secetă”, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga.
La ora actuală, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui asigură, periodic, transporturi de apă potabilă şi menajeră în trei localităţi din judeţul Vaslui, unde fântânile au secat ori s-au colmatat din cauza secetei din această vară.