Prefectura Vaslui: Hotărârile consiliilor locale de interzicere a gazelor de şist sunt ilegale
Potrivit Prefecturii Vaslui, cele 14 consilii locale care au adoptat în ultima perioadă hotărâri privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist nu au respectat legislaţia în vigoare atunci când au aprobat în plen respectivele documente.
În actul transmis în teritoriu, Prefectura Vaslui le explică autorităţilor că zăcămintele din subsolul României sunt proprietate publică a statului, astfel încât consiliile locale nu pot decide asupra bogăţiilor subsolului.
„Potrivit Constituţiei României şi prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, şi nu al unităţilor administrativ-teritoriale. În aceste condiţii, prin adoptarea hotărârilor respective, de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist, consiliile locale şi-au depăşit atribuţiile, având în vedere că acestea au putere de a hotărî exclusiv cu privire la bunurile ce aparţin domeniului public sau privat de interes local. În consecinţă, am solicitat ca în prima şedinţă a acestor consilii locale să se prezinte autorităţii deliberative aspectele de nelegalitate în vederea reanalizării şi revocării respectivului act administrativ”, a declarat, miercuri, prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga.
Un număr de 14 consilii locale din judeţul Vaslui, inclusiv două din cele trei pe teritoriul cărora compania Chevron are luate în concesiune suprafeţe de teren, au interzis, prin hotărâri adoptate în plen, explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunelor respective.
Deciziile au fost luate după ce Consiliul Judeţean Vaslui a eliberat, în lunile decembrie 2012 şi ianuarie 2013, trei certificate de urbanism pentru explorarea gazelor de şist în trei perimetre din judeţul Vaslui, respectiv Păltiniş (Băceşti), Popeni (Găgeşti) şi Siliştea (Pungeşti).
Practic, prin hotărârile adoptate în plenul consiliilor locale, „se interzice eliberarea de avize, certificate de urbanism şi autorizaţii de construire în vederea amplasării de construcţii, sonde de extracţie pe teritoriul comunei”.