Pregătirea de iarnă a fost neglijată în patru judeţe. Ponta avertizează că vinovaţii pot fi demişi

Ministrul Administraţiei, Radu Stroe, l-a informat, luni, pe Victor Ponta că în patru judeţe a fost neglijată pregătirea pentru iarnă, iar premierul le-a cerut prefecţilor să informeze Guvernul care sunt cauzele, avertizând că aceia care nu pot rezolva problema trebuie "să-i lase pe alţii care pot".
Economica.net - lun, 03 dec. 2012, 20:44
Pregătirea de iarnă a fost neglijată în patru judeţe. Ponta avertizează că vinovaţii pot fi demişi

„Călăraşi, Giurgiu, Bihor, Teleorman nu au reuşit să asigure cantităţile necesare de materiale antiderapante”, l-a informat Stroe pe primul-ministru, în cadrul comandamentului de iarnă reunit, luni seara, la Guvern.

Totodată, ministrul a precizat că în Giurgiu nu au fost încheiat contracte pentru deszăpezire.

Primul-ministru le-a cerut prefecţilor să justifice, până marţi, din ce motive nu au luat măsurile necesare pentru pregătirea de iarnă, precizând că în şedinţa de Executivului vor fi lua măsurile care se impun, putând fi vorba inclusiv de înlocuirea persoanelor vinovate.

„Am organizat această reuniune ca să vă spunem încă o dată că, până acum, am fost norocoşi, nu au fost intemperii, dar e decembrie, vine iarna. Aţi avut timp suficient. Dacă există alte probleme, trebuia să le spuneţi sau spuneţi-le mai repede, nu aş mai vrea să aud scuze. Dacă nu puteţi, îi lăsaţi pe alţii care pot, că văd că în anumite judeţe se poate, în altele, nu. „, a avertizat premierul.

Ponta i-a cerut ministrului Stroe să notifice judeţele în cauză chiar din această seară, prefecţii având obligaţia să trimită informări cu motivele care au dus la această situaţie.

„Judeţele respective, vă rog, până mâine să prezentaţi ministrului Administraţiei o notă exact despre ce n-aţi făcut sau de ce n-aţi putut să faceţi, că nu facem judecăţi de faţă cu toată lumea, şi mâine, la şedinţa de guvern, luăm măsuri, dacă e din vina dumneavoastră sau dacă e din vina altcuiva. Vă rog, celor patru, domnule ministru, să le transmiteţi în seara asta şi în scris ca până mâine, la şedinţa de guvern, să aflăm ce s-a întâmplat şi de ce nu pot să ţină ritmul cu ceilalţi”, a spus Ponta, subliniind faptul că el ia foarte în serios problema pregătirii pentru iarnă.

Te-ar mai putea interesa și
A fost promulgată legea prin care Guvernul este abilitat să emită ordonanțe
A fost promulgată legea prin care Guvernul este abilitat să emită ordonanțe
Guvernul este abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada de la data intrării în vigoare a legii, dar nu înainte de încheierea celei de a doua......
UniCredit Bank listează la BVB o emisiune de obligațiuni de 750 milioane lei
UniCredit Bank listează la BVB o emisiune de obligațiuni de 750 milioane lei
UniCredit Bank, parte a grupului UniCredit si una dintre cele mai mari institutii bancare din Romania, listeaza la Bursa ...
Primăria Sectorului 6 a lansat licitație pentru construirea unui spital între Militari și Drumul Taberei
Primăria Sectorului 6 a lansat licitație pentru construirea unui spital între Militari și Drumul Taberei
Primăria Sectorului 6 anunţă pe SEAP licitaţie pentru construirea unui spital de 33.000 mp pe Bulevardul Timişoara.
Partidul Democrat din Coreea de Sud vrea să-l destituie și pe președintele interimar al țării
Partidul Democrat din Coreea de Sud vrea să-l destituie și pe președintele interimar al țării
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud şi-a anunţat marţi intenţia de a-l destitui în parlament pe prim-ministrul ...