Pregătiri de război – Israel recrutează mai mulţi rezervişti pentru apărarea sa aeriană de teama unui atac al Iranului
„În urma unei evaluări a situaţiei din cadrul Forţelor de apărare israeliene (IDF) s-a decis mărirea personalului şi recrutarea de rezervişti pentru apărarea aeriană pe ansamblu”, se menţionează într-un comunicat al IDF difuzat miercuri. La solicitarea EFE, un purtător de cuvânt al armatei israeliene nu a răspuns cu privire la numărul specific de forţe suplimentare, scrie Agerpres.
Chiar dacă armata nu precizează în mod explicit motivele acestui demers, media israeliene afirmă că, în spatele acestei decizii, ar fi ameninţările venite din partea Teheranului.
În urma unui atac aerian atribuit Israelului asupra clădirii consulatului Iranului din capitala Siriei, Damasc, soldat cu moartea mai multor persoane, Iranul şi-a reiterat miercuri intenţia de a riposta.
Atacul „nu va rămâne fără răspuns”, a avertizat preşedintele iranian Ebrahim Raisi.
Doi generali de brigadă, între care şeful Forţei Quds din Siria şi Liban, Mohamed Reza Zahedi, şi alţi cinci membri ai puternicului Corp al Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC) din Iran au fost ucişi în atacul de luni.Potrivit agenţiei iraniene de presă Tasnim, şase cetăţeni sirieni au fost de asemenea ucişi.
IRGC sunt forţele armate de elită ale Iranului şi sunt considerate a fi mai puternice decât forţele armate convenţionale.
Aceasta este cea mai gravă lovitură pentru corpul de elită al armatei iraniene după moartea lui Qasem Soleimani, un general iranian care a condus Forţa Quds a Gardienilor Revoluţiei până când a fost ucis de SUA în 2020 într-un raid cu dronă la Bagdad.
Ministerul de Externe iranian a presupus că Israelul, inamicul declarat al Iranului, se află în spatele atacului.
De asemenea, guvernul american consideră că Israelul este cel responsabil. Israelul nu a făcut niciun comentariu cu privire la acest incident.
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat miercuri, într-o întâlnire cu înalţi funcţionari la Teheran, că Israelul va fi lovit de un atac mortal, adăugând că „înfrângerea regimului sionist în Gaza va continua pentru a-l apropia de colaps şi distrugere”.
La rândul său, într-un discurs susţinut miercuri la televiziunea de stat, preşedintele iranian Ebrahim Raisi a avertizat că „atacul nu va rămâne fără răspuns” şi că urmează să fie luate măsuri de represalii şi de răzbunare. Atacul arată că Israelul nu se va eschiva de la nicio „crimă”, a afirmat Raisi, care ameninţase marţi Israelul că Iranul va răspunde la ceea ce a numit o „crimă teroristă”.
Ministrul apărării israelian, Yoav Gallant, a atenţionat miercuri că Israelul este implicat într-un război pe mai multe fronturi şi că acţionează „peste tot, în fiecare zi” pentru a descuraja astfel de ameninţări, în ceea ce a părut a fi o recunoaştere voalată a faptului că Israelul este autorul atacului asupra consulatului iranian din Siria, notează EFE.