Preluarea BGZ de către BNP Paribas SA pentru 1,4 miliarde de dolari, aprobată de Polonia
BNP urmează să preia pachetul de 98,5% din acţiunile Bank Gospodarki Zywnosciowej SA, BGZ, deţinut de grupul bancar olandez Rabobank iar ulterior va fuziona BGZ cu propria sa bancă poloneză. BNP a fost de acord să păstreze brandul BGZ pentru entitatea rezultată în urma combinării şi, de asemenea, a acceptat ca un pachet de cel puţin 25% din acţiunile noii bănci să fie disponibil la tranzacţionare pe Bursa de la Varşovia.
‘Banca este foarte mulţumită de o decizie pe care o aştepta’, a declarat purtătorul de cuvânt al BNP Paribas, Malka Nusynowicz, refuzând însă să facă comentarii cu privire la momentul în care se va finaliza tranzacţia.
BGZ este a 11-a bancă poloneză în funcţie de active cu o capitalizare de piaţă de 3,5 miliarde de zloţi (1,2 miliarde de dolari). De preluarea acestei bănci au mai fost interesate şi banca spaniolă Banco Santander SA, precum şi banca italiană UniCredit SpA. Aceasta este prima achiziţie transfrontalieră făcută de BNP Paribas după preluarea Fortis în 2008.
După izbucnirea crizei financiare, o parte din băncile străine s-au retras de pe piaţa poloneză, astfel că banca austriacă Raiffeisen Bank International AG a preluat Polbank, divizia din Polonia a grupului elen Eurobank EFG, iar banca poloneză Getin a preluat mai multe unităţi ale băncilor străine. Analiştii se aşteaptă ca fenomenul de consolidare să continue, astfel că în următoarele 12 luni este posibil să aibă loc una sau două tranzacţii care să implice bănci de talie medie.