Prelungirea Ghencea: lucrările de lărgire pe primul tronson vor fi gata în mai – companie municipală FOTO

20 02. 2020
ghencea4_77119200

„Odată cu îmbunătățirea vremii, au fost accelerate lucrările de deviere rețele și infrastructură drum pentru obiectivul de investiții ‘Penetrație Prelungirea Ghencea – Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea. În momentul de față se lucrează la primul tronson (Str. Brașov – str. Râul Doamnei), unde au fost finalizate demolările în procent de 100% și a început pregătirea terenului pentru relocarea rețelelor de utilități. Termenul de finalizare pentru primul tronson (stânga proiect) este luna mai 2020, la nivel de asfalt (fără strat de uzură)”, scriu reprezentanţii Trustului de Clădiri Metropolitane.

Ei adaugă că, pentru a continua lucrările pe zona tramvaiului, traficul va fi redirecționat pe zona cu carosabilul nou. „În vederea respectării punctelor critice din proiect cât și al implementării programului de lucru, contăm pe suportul Primăriei Municipiului București cât și pe cel al operatorilor utilităților ce urmează a fi relocate”, mai spun reprezentanţii TCM.

Potrivit lor, în perioada imediat următoare vor fi consemnate sumele aferente exproprierilor pentru tronsonul 2 al lucrării, de la strada Râul Doamnei până la strada Valea Oltului. „Urmează să începem demolările pe acest tronson și începerea efectivă a lucrărilor”, au mai spus reprezentanţii TCM.

Noua arteră, care va avea aproximativ 6 km, va avea cale dublă de tramvai, 2 benzi de circulație pe sens, pistă de biciclete cu dublu sens, trotuare și spații verzi intre acestea și partea carosabilă. Totodată, va fi realizat și un nod intermodal (tramvai 41, autobuze și microbuze ale liniilor preorășenești) precum și o parcare de tip Park&Ride cu o capacitate de 300 de locuri, ce poate fi extinsă, ulterior, până la 500 de locuri.

Proiectul începe pe Bulevardul Ghencea, de la Terminalul Tramvaiului 41, traversează intersecția cu Str. Brașov, se continuă cu Prelungirea Ghencea, se intersectează cu principalele străzi și se termină la intersecția cu Centura Municipiului București, într-un nod intermodal.

Toate intersecțiile cu drumurile laterale vor fi reamenajate, iar cele cu străzile Brașov, Valea Oltului și Râul Doamnei vor fi semaforizate.

Proiectul propus se va corela cu Nodul Rutier de la Domnești care se află sub coordonarea CNAIR, prin care se realizează legătura cu Centura București.