Prelungirea Ghencea: Lucrările de lărgire s-au scumpit cu 131 milioane de lei

Consilierii generali au aprobat joi majorarea valorii investiției în lărgirea Prelungirea Ghencea cu 131 milioane de lei, până la 695 milioane de lei. Pe de altă parte, suma alocată anul acesta proiectului a fost diminuată din cauză că în cele trei luni rămase nu mai este timp pentru a fi cheltuită toată suma inițială, spun reprezentanții asociației Inițiativa Prelungirea Ghencea
Ion Dobreanu - vin, 30 sept. 2022, 16:04
Prelungirea Ghencea: Lucrările de lărgire s-au scumpit cu 131 milioane de lei

„Ieri, 29.09.2022, a fost o nouă ședință la CGMB și s-a aprobat în sfârșit actualizarea valorii investiției (indicatorii tehnico – economici) la Supralărgirea Prelungirea Ghencea din cauza creșterii prețurilor la materiale, energie, combustibil etc. Valoarea totală a proiectului crește de la 564.000.000 lei la 695.000.000 lei”, anunță Inițiativa Prelungirea Ghencea.

Potrivit aceleași sursa, la ședinta de joi a fost redusă suma alocată anul acesta pentru Supralărgire, de la 65.000.000 lei la 25.000.000 lei, pentru că în cele trei luni rămase nu mai este timp pentru a fi cheltuită toata suma inițială.

„Tot ieri ne-a sunat directorul TCMB, executantul pe tronsonul Strada Brașov – Râul Doamnei, și ne-a spus că a primit Autorizația de desființare pentru construcțiile expropriate aflate pe trononsul Râul Doamnei – Valea Oltului unde în curând vor începe demolările; Primarul Capitalei Nicușor Dan ne-a spus la întâlnirea dinainte de protest că în 6 și 7 octombrie 2022 se va întruni Comisia de Expropriere pentru a finaliza cu proprietarii de pe tronsonul Râul Doamnei – Valea Oltului documentele și sumele agreate”, au mai spus reprezentanții asociației.

La începutul lunii septembrie, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spunea că lucrările la Prelungirea Ghencea avansează, iar tronsonul aflat în execuţie, cel cuprins între străzile Braşov şi Râul Doamnei, ar urma să fie finalizat în luna octombrie.

Lucrările la Prelungirea Ghencea au fost reluate în noiembrie 2021, după mai multe luni de pauză. Acestea au fost demarate inițial în septembrie 2019, valoarea investiţiei fiind la acea dată de 345,5 milioane de lei fără TVA.

FOTO: Facebook Inițiativa Prelungirea Ghencea

Te-ar mai putea interesa și
ANM a emis o avertizare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic pentru sâmbătă și duminică
ANM a emis o avertizare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic pentru sâmbătă și duminică
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteorologică Cod galben privind temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic pentru sâmbătă şi duminică, în......
Ministrul Mediului Mircea Fechet, după o vizită de lucru la Salina Praid: Situaţia rămâne critică, pentru că eroziunile din plafonul minei vechi s-au extins în adâncime
Ministrul Mediului Mircea Fechet, după o vizită de lucru la Salina Praid: Situaţia rămâne critică, pentru că eroziunile ...
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă după vizita de lucru efectuată vineri seara la Praid că situaţia rămâne ...
Trump anunță că noi negocieri comerciale sino-americane vor avea loc luni la Londra
Trump anunță că noi negocieri comerciale sino-americane vor avea loc luni la Londra
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că noi discuţii comerciale sino-americane vor avea loc, luni, la ...
FOTO „Tesla de Brașov”, fabricată în colaborare cu olteni. Cum sunt realizate primele locomotive pe acumulatori ale CFR Călători
FOTO „Tesla de Brașov”, fabricată în colaborare cu olteni. Cum sunt realizate primele locomotive pe acumulatori ...
Proiectul de convertire a 20 de locomotive diesel ale CFR Călători în unele ecologice, pe acumulatori, a adus la aceeași ...