Prelungirea Ghencea: PMB a alocat 23 de milioane pentru exproprieri pe tronsonul Valea Oltului – Mărăcineni
„Am alocat zilele acestea încă 23 de milioane lei, dintre care 13 milioane lei din creditul BRD și 10 milioane lei din bugetul local, pentru exproprierile pe tronsonul cuprins între strada Valea Oltului și strada Mărăcineni”, a declarat primarul general Nicușor Dan.
Potrivit lui, banii vor fi consemnați în conturile cu afectațiune specială, iar după expirarea termenului legal de 45 de zile va fi emisă dispoziția privind decizia de expropriere.
„În ceea ce privește exproprierile pe tronsonul str. Râul Doamnei – str. Valea Oltului, reamintesc că banii au fost consemnați la sfârșitul lunii iunie. Este vorba despre 31,5 milioane lei, dintre care 22 milioane lei din creditul BRD și 9,5 milioane lei din bugetul local”, a adăugat Nicușor Dan.
El a menționat că pe acest tronson demolările vor începe în luna august, când expiră cele 45 de zile pentru confirmarea primirii notificărilor.
Lucrările la Prelungirea Ghencea au fost reluate în noiembrie 2021, după mai multe luni de pauză. Acestea au fost demarate inițial în septembrie 2019, valoarea investiţiei fiind la acea dată de 345,5 milioane de lei fără TVA.