Prelungirea Ghencea: TCMB anunță restricții de circulație între 9 și 15 februarie
„În zona perimentrul intersecției str. Brașov – Prelungirea Ghencea se va ocupa parțial banda nr. 1 de pe str. Prelungirea Ghencea către intersecția cu Brașov asigurându-se circulația fluentă a pietonilor”, spun reprezentanții TCMB.
Ei menționează că în vederea asigurării siguranței se va instala un indicator de informare privind traseul de urmat în eventualitatea intenției de viraj dreapta către complexul Dedeman. „Semnalizarea rutieră va fi realizată cu indicatoare reflectorizante, iar noaptea cu lămpi cu lumina galbenă intermitentă”, precizează reprezentanții TCMB.
Ei adaugă că în zona cuprinsă între terminalul tramvaiului 41 și strada Brașov (pe partea cu stadionul) vor fi demarate lucrările pentru execuția a două benzi de circulație, trotuar și piste pentru bicicliști, conform proiectului. „Pe perioada derulării lucrărilor, traficul pietonal se va devia pe partea dreaptă”, mai spun reprezentanții TCMB.