Prelungirea Ghencea. A fost emisă autorizația de construire pentru lărgirea tronsonului de lângă Pasajul Domnești

A fost emisă autorizația de construire pentru lărgirea Prelungirii Ghencea la patru benzi între Cartierul Latin (strada Mărăcineni) și Pasajul Domnești, iar în perioada următoare constructorul va demara lucrările, a anunțat vineri Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Transporturi.
Anemona Andone - vin, 29 nov. 2024, 13:34
Prelungirea Ghencea. A fost emisă autorizația de construire pentru lărgirea tronsonului de lângă Pasajul Domnești

El amintește că, după finalizarea Pasajului Domnești, dat fiind că lucrările Primăriei Capitalei nu prevedeau și acest lot și ar fi fost o discontinuitate între pasaj și acestea, Ministerul Transporturilor prin CNAIR și-a asumat suplimentar și realizarea acestui tronson, pentru a avea la final proiectele integrate.

ghencea

Contractul prevede:

– realizarea pistelor pentru biciclete

– amenajarea trotuarelor pe ambele părți ale drumului, cu lățimea de 3 m și piste de biciclete cu lățimea de 1,5 m

– modernizarea sistemului de iluminat

– realizarea sistemului de canalizare pluvială

– amenajarea a 2 stații de autobuz

– amenajarea unei zone mediană 2 x 4 m, pentru dezvoltarea ulterioară cu cale dublă de tramvai printr-o investiție viitoare a Primăriei Municipiului București

– amenajarea unor intersecții semaforizate:
🔹️ intersecția dintre Prelungirea Ghencea – Acces Cartierul Latin (km 4+710)
🔹️ intersecția dintre Prelungirea Ghencea – Accese (km 4+850)
🔹️ trecerea de pietoni pe Prelungirea Ghencea (km 5+220)

ghencea

Un an pentru lărgirea unui kilometru din Prelungirea Ghencea

Valoarea contractului este de 41,91 milioane lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este din fonduri externe nerambursabile.

În ianuarie 2024 a fost semnat contractul pentru lărgirea Prelungirii Ghencea la patru benzi între Cartierul Latin și Pasajul Domnești, cu Asocierea TRACON S.R.L. – ACVATOT S.R.L., același constructor care a finalizat Pasajul Domnești.

Începerea lucrărilor urma să aibă loc în luna aprilie a acestui an, potrivit oficialului de la Transporturi.

Durata contractului urma să fie de 12 luni, din care 2 luni perioada de proiectare și 10 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Te-ar mai putea interesa și
Federația Pro Agro îi cere lui Ciolacu demiterea președintelui ANSVSA Alexandru Bociu. „Dacă ANSVSA se însănătoşeşte, ferma din România se însănătoşeşte”
Federația Pro Agro îi cere lui Ciolacu demiterea președintelui ANSVSA Alexandru Bociu. „Dacă ANSVSA se însănătoşeşte, ...
Preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, Ionel Arion, i-a cerut marţi premierului Marcel Ciolacu să îl demită pe preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru......
Banca spaniolă Santander ia în calcul posibilitatea de a-și vinde subsidiara din Polonia
Banca spaniolă Santander ia în calcul posibilitatea de a-și vinde subsidiara din Polonia
Banco Santander SA, cea mai mare bancă din Spania, analizează mai multe opţiuni, inclusiv o posibilă vânzare, a participaţiei ...
Iulian Stanciu (eMAG): Practicile incorecte ale companiilor chineze includ stabilirea de prețuri iluzorii, oferte promoționale false și manipularea pieței
Iulian Stanciu (eMAG): Practicile incorecte ale companiilor chineze includ stabilirea de prețuri iluzorii, oferte promoționale ...
Președintele executiv al companiei eMAG, Iulian Stanciu (foto), a acuzat, marți, la o dezbatere de specialitate, practicile ...
Taxele vamale impuse de Trump afectează 17 state din Africa Subsahariană, printre ele numărându-se unele dintre cele mai sărace țări din lume
Taxele vamale impuse de Trump afectează 17 state din Africa Subsahariană, printre ele numărându-se unele dintre cele ...
Tarifele extinse ale SUA, care intră în vigoare miercuri pentru ţările pe care preşedintele Donald Trump le consideră ...