Premieră: Azerii construiesc o autostradă în Europa
Compania azeră Azvirt MMC va construi 40 de kilometri de autostradă în centrul Serbiei, între localităţile Ljig şi Preljina, potrivit unui anunţ al purtătorului de cuvânt al Koridori Srbje, compania de stat din Serbia care se ocupă de infrastructură, preluat de Bloomberg. Compania azeră va construi autostrada pe credit, după ce parlamentul statului caspic a aprobat, la începutul acestei luni, un credit pe 15 ani pentru companie.
Creditul contractat pentru construirea celor 40 km este de 308 milioane de euro. Porţiunea care va fi construită de azeri face parte din viitoarea autostradă care va lega nord-estul Serbiei (de la graniţa cu România) de graniţa cu Muntenegru, în sud-vestul Serbiei, spre Marea Adriatică. Toată autostrada ar urma să fie construită în trei ani.