Premieră în anul Centenarului: o localitate din Republica Moldova a decis unirea cu România. Ce spune primarul unionist
În documentul adoptat pe 23 ianuarie de primarul comunei Parcova din raionul Edineţ, Marcel Snegur, şi de consilierii locali, se arată că „în numele locuitorilor Moldovei răsăritene în general şi al cetăţenilor satelor Parcova şi Fântâna Albă în particular, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna, Consiliul Local al comunei Parcova, raionul Edineţ, decide unirea cu Ţara-Mamă, România”.
Informaţia a fost transmisă presei de către Acţiunea 2012, o organizaţie din Bucureşti care militează pentru unirea Republicii Moldova cu România.
Semnatarii Declaraţiei îşi exprimă bucuria de a sărbători împreună cu românii de pretutindeni Centenarul Marii Uniri şi „adeziunea la valorile naţionale şi democratice ale spaţiului cultural românesc”, se arată în comunicat.
ECONOMICA.NET a contactat reprezentanţii platformei unioniste şi pe primarul localităţii Parcova. “Este o declaraţie de intenţie a autorităţilor locale de acolo. Foarte multe primării de comune, oraşe şi sate din Republica Moldova sunt unioniste, sunt sute. A existat semnat un pact prentru Basarabia, semnat acum câţiva ani de mai multe primării”, ne-a declarat Iulia Modigă, vicepreşedinte la Acţiunea 2012.
Primarul localităţii basarabene ne-a spus că, deşi este o declaraţie mai mult simbolică, este un îndemn şi pentru alte localităţi să facă acest lucru, pentru a atrage atenţia autorităţilor de la Chişinău că oamenii vor să se unească cu România. „Este o declaraţie simbolică şi sperăm să urmeze şi altele, pentru ca, de jos în sus, de la consiliile săteşti, locale, să vadă şi autorităţile că vrem unirea”, ne-a spus primarul Marcel Snegur.
El spune că, la recensământul de acum doi ani, majoritatea cetăţenilor comunei s-au declarat români şi că această declaraţie de unire făcută de primărie are acceptul oamenilor. “Nu mai vrem să trăim în minciună şi în mizerie”, ne-a spus primarul.
Întrebat dacă crede că această declaraţie de unire ar putea avea repercusiuni asupra sa, Snegur spune că este conştient de asta. “Cred că vor fi ceva presiuni, pentru că după cum ştiţi, conducerea noastră de la vârf nu-şi doreşte unirea, pentru că şi-ar pierde fotoliile şi influenţa, dar nu trebuie să ne speriem”, ne-a mai declarat Snegur.
Comuna din Republica Moldova este înfrăţită cu două localităţi din România, din Moldova, iar primarul afrimă că, în acest an, se va înfrăţi şi cu una din Transilvania. Snegur mai spune că a derulat mai multe proiecte de investiţii “cu România” la el în comună, şi a dat exemplul renovării şcoli şi a achiziţiei unui autobuz pentru transportul copiilor.
Comuna Parcova este o comună din raionul Edineţ, Republica Moldova, şi nu este situată lânga frontiera cu România. Este formată din satele Parcova (sat-reședință) și Fîntîna Albă. Conform datelor recensământului din 2014, comuna are o populație de 2.188 de locuitori.
Basarabia a fost prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România, la 27 martie 1918. Acesteia i-au urmat Bucovina (28 noiembrie 1918) și Transilvania (1 decembrie 1918).