Premieră în Bucureşti: Care sunt adevăratele preţuri la care se vând apartamentele

Economica.net
23 01. 2019
20160706_094111_76291800

Studiul a vizat toate tipurile de proprietăți care au făcut obiectul unor asemenea contracte: apartamente, case, terenuri, dar și locuri de parcare sau garaje. Informațiile prelucrate de Analize Imobiliare provin de la Direcția Venituri Buget Locale (DVBL) a Sectorului 2 și reprezintă datele colectate din contractele imobiliare de vânzare înregistrate în vederea stabilirii bazei de impozitare.

Anul trecut au fost înregistrate aproape 4.000 de tranzacții imobiliare în Sectorul 2, cu o valoare totală de 309,3 milioane de euro. Cele mai multe vânzări, aproape 85%, au fost pentru apartamente, iar 5,1% din contracte au fsot pentru case sau vile. Au mai fost vândute 95 de terenuri (2,4%) şi 315 de alte tipuri de imobile (8%), mai arată datele studiului,  

„În ceea ce privește valorile de tranzacționare ale proprietăților rezidențiale, de precizat ar fi apartamentele au consemnat în ultimul an și jumătate doar creșteri ușoare ale prețului mediu unitar, anume în T4 2017 și T3 2018. Din punctul de vedere al costului pe metru pătrat util, acest tip de imobile se situau, în ultimul trimestru, la un nivel maxim raportat la întregul an, respectiv 1.170 de euro (la egalitate cu trimestrul al doilea)”, potrivit studiului. 

În ultimul trimestru din 2018, preţul mediu de vânzare a fost de cu 4,5% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, atunci când un mp util a fost tranzacţionat cu 1.140 de euro. 

„Raportul Tranzacții imobiliare va funcționa ca un ghid atât pentru investitori, pentru cetățenii care doresc să locuiască în sectorul 2, cât și pentru administrația locală, care va putea localiza și apoi gestiona situația zonelor cu deficit economic sau cu potențial mare de dezvoltare. Vom putea implementa măsuri clare și ne vom raporta la o evaluare profesionistă, făcută pentru a ne ușura tuturor muncă”, spune Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2 al Capitalei. 

În ce zonă s-au realizat cele mai multe tranzacţii

Cele mai multe tranzacţii parafate anul trecut au fost pentru proprietăţi din Centru (849 de vânzări), apoi cartierele Pantelimon (808 achiziții), Tei (695 de vânzări) și, respectiv, Colentina (603 contracte).

Ca valoare a proprietăților vândute, însă, zona centrală (cu 80 de milioane de euro) este urmată de Pipera Sud (cu un total de 53,1 milioane de euro, pentru doar 301 tranzacții), Tei (50,9 milioane de euro), Pantelimon (44,5 milioane de euro) și, abia pe locul al cincilea, de Colentina (33,5 milioane de euro). Bineînțeles că discrepanțele între cele două clasamente nu fac decât să sublinieze valorile comparativ mai mari ale proprietăților tranzacționate în centrul și nordul Capitalei.