Premieră în Capitală: apare Vinodrome-ul
În acest weekend, un hotel de primă mână al Capitalei se transformă într-un loc cu totul aparte unde bucureştenii, dar nu numai ei, sunt invitaţi la o experienţă în premieră: „wine city break”. Vindodrome este cel mai şic eveniment construit în jurul vinului, iar de vineri seara, Hotelul Caro este locul unde Good Wine, cel mai mare şi important brand în domeniul târgurilor de vinuri din România, promite o experienţă unică şi completă în lumea vinului premium. Spre deosebire de evenimentele similare, Vinodrome nu e un târg obişnuit, ci un ansamblu de momente speciale, întâlniri interactive, entertainment şi târg cu vânzare, un fel de tabără de cinci stele care are ca pretext descoperirea celor mai valoroase, surprinzătoare şi spectaculoase vinuri româneşti sau de import.
Totul începe de vineri seara, cu o cină relaxată cu vinuri şi feluri de mâncare create special pentru a le pune în valoare, un fel de „încălzire” pentru maratonul de 48 de ore ce va urma. Toate cele cinci spaţii importante ale Hotelului au un rol bine determinat: ballroom-ul este destinat salonului de vinuri propriu-zis, iar terasa dinspre lac este amenajată pentru un picnic cu food-truck-uri şi insule de băutură, cu foişoare, unde orice fel de mîncare îşi va găsi vinul cu care să se împerecheze perfect. Degustările de vinuri cu sommelieri renumiţi, întâlniri tip masterclass cu profesionişti din industria vinurilor şi un brunch elegant sunt găzduite de restaurantul La Vitrine, iar în recepţia hotelului şi în foier vor fi amenajate spaţii de vânzare, pentru ca orice vin degustat va putea fi cumpărat. Sâmbătă seara, discoteca va fi centrul distracţiei într-o petrecere în care actorul principal este tot vinul, dar într-o altă prezentare, ceva mai exploziv, cool şi fără norme, după cum promit organizatorii.
Biletul pentru o zi costă 50 de lei, iar abonamentul pentru tot evenimentul este 70 de lei, însă pentru cei dornici de distracţie şi de experienţe senzoriale cu totul inedite, există oferte speciale ce includ atât accesul la mese şi party, cât şi cazarea la hotel. Asta pentru că, după o zi întreagă de degustări, e mai sigur să faci cât mai puţini paşi până la culcare. „Evenimentul din acest an este construit drept Platinum Edition. Este o extensie a conceptului Good Wine, deoarece publicul căruia ne adresăm este unul premium. De aceea, am şi adus doar vinuri premium şi super-premium, iar dacă la un târg normal avem 70-80 de expozanţi, acum am selectat doar 30”, declară Bodgan Lupu, fondatorul Good Wine. Iar Vinodrome pare locul perfect pentru a petrece un weekend în care să nu depinzi de capriciile vremii, să ai distracţia asigurată, iar băutura bună să fie din abundenţă.
Pentru cei care vor să mai prindă bilete, site-ul goodwine.ro sau pagina de Facebook GoodwineRomaniawinefair vă oferă toate detaliile necesare sau, dacă articolul i-a convins deja, pot comanda direct de pe iabilet.ro.