Premieră în Europa centrală și de Est. Statul american Arizona își face birou comercial la București

Deputații statului Arizona au votat deschiderea unei reprezentanțe economice la București! Aceasta este primul oficiu de acest tip al unui stat american în regiunea noastră central și est-europeană, anunță deputatul PNl Cristian Băcanu(foto dreapta).
Ion Dobreanu - joi, 14 dec. 2023, 11:03
Premieră în Europa centrală și de Est. Statul american Arizona își face birou comercial la București

 Votul deputaților a venit ca urmare a eforturilor bilaterale susținute de diplomație parlamentară, în urma unei delegații a reprezentanților statului Arizona la Bucureşti şi a mărturiei pe care am depus-o în Congresul statal, unde am prezentat cauza României, alături de primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu. Decizia părții americane vine ca urmare a discuțiilor și negocierilor pe care le-am început în luna august la Londra cu reprezentanții statului Arizona, membri ai Comisiei de Comerț Internațional, continuate la București și finalizate zilele acestea în Phoenix.

” Un rol important în aceste negocieri l-a avut Ciprian Ciucu care, la invitația mea, a venit alături de noi la întâlnirea de la Phoenix, când s-a decis ca reprezentanța economică a Arizonei să se înființeze în sectorul 6. În tot acest timp le-am prezentat americanilor importanța strategică și mai ales oportunitățile economice și de investiții ale României: cel mai important port UE la Marea Neagră, rute comerciale pe Dunăre, industrie de ultimă generație, resurse energetice on și off-shore și cel mai important, forță de muncă calificată. Toate acestea sunt complementare cu cele mai importante industrii din Arizona, un stat care la nivel federal este cunoscut pentru companii de top în industria IT, auto, farmaceutică dar și în domenii ce țin de securitatea națională, precum industria semiconductorilor și a bateriilor necesare în tranziția energetică.”, spune  Cristian Băcanu.

Parteneriatul strategic dintre România și SUA funcționează în special pe dimensiunile diplomatică, militară și de securitate și scopul la București este ca acesta să se extindă pe componenta economică. „SUA reprezintă principalul aliat al României, însă noi ne-am dorit mereu ca parteneriatul strategic să se dezvolte mai mult pe componenta economică, să atragem investiții substanțiale pentru ca această dimensiune să se materializeze și să fie resimțită de toți oamenii. Reprezentanța economică reprezintă o șansă uriașă pentru România de a atrage investiții şi oportunități de afaceri majore, pentru că aceasta va oferi informații credibile și îndrumare investitorilor americani, dar şi companiilor europene interesate de investiții în Arizona. Reprezentanța va oferi informații despre legislația din România și îi va pune în contact direct cu partenerii români şi europeni din mediul de afaceri al Europei centrale şi de est. Scopul nostru pe termen mediu este ca România să devină un real hub pentru Europa Centrală și de est”, mai arat[ deputatul liberal.

Potrivit lui Băcanu,  este doar primul pas în consolidarea oportunităților de investiții în relațiile bilaterale și că e important ca în viitor să replicăm aceste reprezentanțe economice și cu alte state componente ale SUA, inclusiv prin implicarea autorităților locale din România.

„După succesul parlamentar pe care l-am avut în Arizona, voi deschide discuții similare și cu autoritățile altor state americane pe care le voi invita să deschidă reprezentanțe în România. Majoritatea statelor americane au economii mai mari decât țara noastră. De exemplu, economia statului Arizona este de aproximativ două ori mai mare decât economia României și este unul dintre statele cu cele mai liberale politici economice, fapt care determină să fie și unul dintre statele cu cea mai mare creștere economică. Investițiile americane din economia României au generat până acum sute de mii de locuri de muncă în domenii importante, iar investițiile care vor veni prin aceste reprezentanțe economice pot face din România una dintre cele mai puternice economii din Uniunea Europeană”, a adăugat Cristian Băcanu.

Te-ar mai putea interesa și
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 mii de miliarde de dolari), a declarat joi un înalt oficial din statistică,......
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...