Premieră în retail: Kaufland lansează o tehnologie care permite clienţilor să-şi scaneze singuri produsele

Retailerul german Kaufland, liderul pieţei comerţului alimentar din România, lansează în premieră în România tehnologia digitală prin care clienții săi îşi pot scana singuri produsele cu telefonul mobil. Plata se face tot la casele de marcat, dar unele speciale. Astfel, conform studiilor Kaufland, timpul petrecut la casa va fi de trei ori mai scurt.
Economica.net - mar, 16 aug. 2016, 11:26
Premieră în retail: Kaufland lansează o tehnologie care permite clienţilor să-şi scaneze singuri produsele

Retailerul german Kaufland introduce în magazinul său de pe Bd. Barbu Văcărescu din Bucureşti o tehnologie digitală prin care clienții își vor putea face cumpărăturile folosind telefonul mobil pentru a scana produsele pe care dopresc să le cumpere. Acest lucru este posibil prin descărcarea gratuită a aplicaţiei Scan&Pay compatibilă cu toate tipurile de smartphones.

Aplicația Mobile Self-Scanning ajută clienții să eficientizeze timpul petrecut la cumpărături, datorită posibilității de a scana direct codul de bare al produsului, eliminând astfel timpul de așezare a produselor pe bandă, la casă și înapoi în coș. Achitarea produselor scanate se face ulterior la o casă rapidă specială din magazin.

De asemenea, cei care folosesc această aplicaţie pot scana produsului o singură dată şi înmulţi cantitatea aleasă şi pot vedea istoricul cumpărăturilor anterioare. „Ne bucurăm să introducem pentru prima dată în România acest instrument digital care schimbă modul în care facem cumpărăturile și ne permite să le dăruim clienților mai mult timp – un bun neprețuit în ziua de astăzi. Politica noastră este să ne adaptăm în permanență la nevoile clienților noștri prin tot ceea ce facem, ajutându-i să se bucure de o experiență de cumpărături de calitate, din toate perspectivele.”, explică Bogdan Alexe, Director VT Organizare Procese, Kaufland România.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1200 de magazine în 7 țări.

Kaufland este cel mai mare retailer din România cu afaceri de 9,17 miliarde lei (2,063 miliarde euro) în 2015 şi 110 magazine.

Te-ar mai putea interesa și
Un Moş Crăciun din ciocolată ar putea deveni mai scump. Preţul boabelor de cacao au atins cel mai ridicat nivel din istorie – analiză XTB
Un Moş Crăciun din ciocolată ar putea deveni mai scump. Preţul boabelor de cacao au atins cel mai ridicat nivel din istorie ...
Creşterea majoră a preţurilor la cacao în prima jumătate a acestui an a stârnit temeri că ciocolata va deveni un bun de lux în viitorul apropiat, iar figurinele de Crăciun vor fi nu doar......
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
Consumatorii trebuie să acorde o atenție sporită atunci când achiziționează produse din carne, atât pentru a se asigura ...
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane de lei
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de modernizare prevăzute ...
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian ...