Poți retrage numerar direct de la casa de marcat, când mergi la cumpărături. Modelul introdus de lanțul de magazine Paco din Vrancea și Rompetrol este prezent și în magazinele Penny din toată țara

Discounterul german Penny oferă clienților, în toate magazinele sale din țară, posibilitatea de a retrage în numerar până la 200 de lei, direct de la casa de marcat, când își plătesc cumpărăturile. Un serviciu similar a fost introdus încă din 2020 de retailerul autohton Paco din Vrancea și de Rompetrol.
Alina Stanciu - mie, 15 feb. 2023, 13:04
Poți retrage numerar direct de la casa de marcat, când mergi la cumpărături. Modelul introdus de lanțul de magazine Paco din Vrancea și Rompetrol este prezent și în magazinele Penny din toată țara

Penny a introdus serviciul cashback în toate cele 338 de magazine din România. Acest sistem de retragere numerar la casa de marcat este disponibil pentru toate cardurile de credit sau debit care au această opțiune activă, potrivit companiei.

Clienții care vor să folosească acest serviciu pot retrage cel mult 200 de lei și nu vor fi condiționați de o valoare minimă a bonului de cumpărături pentru a putea retrage bani lichizi la casa de marcat.

„Suntem foarte bucuroși să introducem serviciul de cashback în toate magazinele din țară. Este o premieră în domeniul retail-ului autohton și avem încredere că putem contribui la dezvoltarea acestui sistem în România. Ne dorim să venim cât mai mult în întâmpinarea nevoilor consumatorilor, iar sistemul cashback reprezintă un serviciu atractiv, deoarece le oferă clienților posibilitatea de a retrage numerar într-un mod simplu și rapid, fără să fie nevoiți să se oprească la un bancomat. În plus, serviciul de cashback ne va ajuta și în procesul de fidelizare a clienților”, a declarat Raffaele Balestra, CFO PENNY România.

Un serviciu similar a fost introdus, încă din 2020, de Paco Supermarkets, un lanț de 15 magazine din zona  Vrancea, deținut de omul de afaceri Feliciu Paraschiv. Și în cazul paco, limita de retragere era tot de 200 de lei. De asemenea, serviciul există și la Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International în România, tot din 2020.

La Rompetrol, serviciul permite retragerea în numerar din cardul bancar personal de debit sau credit a unei sume de maximum 200 lei/tranzacţie împreună cu o operaţiune de plată la dispozitivele POS ale statiei. Suma şi retragerile de numerar pot fi influenţate de disponibilul din casa de marcat a statiei la momentul respectiv.Compania nu percepe comision pentru aceste tranzacţii, dar numărul de retrageri permise zilnic şi eventualele costuri/taxe adiţionale sunt generate strict de instituţia de credit emitentă a instrumentului de plată electronică.

 Penny este parte a  grupului german REWE . Compania a deschis primul magazin  pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 338 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 5.800 de angajați.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...