Premieră istorică. Ruşii şi arabii îţi bagă bani în buzunar

Economica.net
02 02. 2016
bank_of_america_bofa_2_1200xx3000_1688_0_103_13314000

Optimiştii susţin că petrolul ieftin ajută consumatorii şi companiile care depind de preţurile materiilor prime şi costurile transportului, în timp ce pesimiştii sunt îngrijoraţi de pericolul prăbuşirii investiţiilor în energie şi impactul financiar.

Analistul Francisco Blanch de la Bank of America Merrill Lynch, a doua bancă americană după active, aruncă însă în piaţă o idee proaspătă. El consideră că prăbuşirea susţinută a preţului petrolului va transfera 3.000 de miliarde de dolari pe an de la producătorii de petrol, precum Rusia sau ţările arabe, către consumatorii din întreaga lume, care vor beneficia de preţuri mai mici la benzină şi motorină, dar şi de efectul ieftinirii transporturilor asupra preţurilor din întreaga economie, potrivit Bloomberg. Are loc „unul dintre cele mai mari transferuri de avere din istoria omenirii”, crede bancherul american.

Analiştii Bank of America Merrill Lynch susţin că au găsit deja dovezi că preţurile mai mici ale petrolului au un impact pozitiv asupra cererii din economia globală, care va continua să accelereze dacă barilul nu se scumpeşte.

„Alternativ, într-un scenariu cu preţuri chiar mai mici la petrol, cererea medie va creşte cu 1,5 miliarde de barili pe zi. Dacă se va ajunge la 20 de dolari pe baril, cererea medie va creşte exploziv, cu 1,7 miliarde de barili pe zi în medie”.

Ţările emergente pot profita de moment pentru a stimula consumul, în special în privinţa automobilelor. În China, spre exemplu, ieftinirea carburanţilor a contribuit la o creştere puternică a vânzărilor de SUV-uri, cu 60% în ultimele trei luni, în timp ce vânzările de autoturisme în general au urcat cu 22%. Tendinţa a fost remarcată şi în SUA, unde galonul de sub 3 dolari a determinat, anul trecut, o creştere puternică a numărului de kilometri parcurs de şoferi.

Între timp, rezervele valutare ale Arabiei Saudite s-au prăbuşit la minimul ultimilor trei ani, iar bugetul pe 2016 le-a adus arabilor reduceri masive de cheltuieli şi a scumpit carburanţii la pompă. În Rusia, Kremlinul se pregăteşte, potrivit Financial Times, să privazitete pachete de acţiuni la companii importante precum transportatoru laerian Aeroflot, compania minieră Alrosa sau producătorul de petrol Rosneft, pentru a acoperi gaura lăsată în buget de ieftinirea petrolului.