Premieră pe piața auto din România: prima mașină echipată pentru a funcționa exclusiv pe GPL

Economica.net
09 01. 2014
gpl_59738600

‘Elementul de noutate adus de acest sistem ține de faptul că mașina va funcționa exclusiv pe GPL, astfel că pornirea nu va mai necesita benzină, așa cum se întâmplă la instalațiile GPL cu injecție secvențială. Mai mult de atât, acest sistem este unul care protejează mediul, ducând la o reducere a emisiilor de CO2 cu 10%, fapt datorat proprietăților chimice și fizice ale GPL-ului’, precizează un comunicat al companiei remis joi AGERPRES.

În plus, sistemul permite utilizarea la maximum a componentelor originale ale autoturismului și totodată crește eficiența motorului în mod semnificativ.

‘Sistemul folosit este unul performant și folosește tehnologie de ultimă generație, iar studiile de specialitate îl recomandă ca fiind un combustibil foarte potrivit pentru alimentarea unui motor cu injecție directă. Proprietarul primei mașini pe care s-a făcut conversia și-a dorit un sistem fiabil prin care să reducă din cheltuielile cu carburantul, fiind o persoană care călătorește foarte mult cu autoturismul, așa că am mobilizat echipa pentru a oferi o soluție de calitate’, a declarat Silviu Raicea, director comercial la AGR Autogas Group.

Instalația folosită este una de ultimă generație, adaptată pentru mașinile cu injecție directă și premiată pentru cel mai bun produs la GasShow 2012, cel mai mare târg de specialitate din Europa.