Premiere: Primul parc eolian mare finalizat în ultimul deceniu în România, și primul cu turbine de 6 MW, a început să producă energie
“Azi a fost o zi mare. Proiectul eolian de la Ruginoasa din România a produs primul kWh ca un cadou de Crăciun. Este primul kWh produs în România de o turbină eoliană de 6 MW”.
Așa a scris pe pagina sa de LinkedIn acum două zile Daniel Rascu, business development manager în cadrul DTEK Renewables International, companie controlată de cel mai bogat ucrainean, Rinat Ahmetov.
Anunțul marchează mai multe recorduri – primul parc eolian de dimensiuni apreciabile din acest an, ba chiar primul parc eolian din ultimul deceniu, și primul parc eolian din România cu turbine de 6 MW.
În 27 noiembrie, Rascu anunța că parcul eolian de 60 MW de la Ruginoasa, județul Iași, dezvoltat de ucrainenii de la DTEK, a fost terminat, fiind de alfel singurul proiect eolian de dimesiuni aprecabile fnanțat în acest an,
“Sunt 72 MW instalați în eolian în România în acest an,iar 60 sunt ai noștri, 10 turbine de câte 6 MW. Construcția s-a terminat, urmează faza de comissioning, se lucrează săptămâna aceasta, Transelectrica ne-a dat undă vere la energizare în regim de consumator. Suntem în grafic pentru a obține la începutul anului licența de producător”, a spus Daniel Rascu, business development manager la DTEK Renewables, la o conferință organizată de Ziarul Financiar.
Investiția totală pentru parcul de la Ruginoasa s-a ridicat la peste 90 de milioane de euro, oficialul companiei spunând că a trebuit să facă față unor costuri cu finanțarea în creștere. “Ne-am fnanațat cu un colateral mai ridicat și cu perspectiva de a încheoa contracte de tip PPA. Vom avea PPA, deși aceste contracte sunt dficil de încheiat”, a mai spu Rascu.
DTEK Renewables International este parte a grupului DTEK înființat în 2005 de miliardarul Rinat Akhmetov, socotit cel mai bogat ucrainean, cu o avere de circa 5,7 miliarde de dolari. În afara de parcul eolian de la Ruginoasa, compania a mai cumpărat un proiect fotovoltaic de circa 50 MW în județul Mureș, pe care îl va dezvolta în urma unei investiții totale estimate undeva la 60 de milioane de euro – Rascu nu a dat cifre exacte.
Parcul de la Ruginoasa se întinde pe o suprafață de aproximativ 23 ha, iar lucrările au făcute, pentru partea de construcție și racordare, de Electromontaj și Eximprod, turbinele fiind montate chiar de Vestas. Dincolo de faptul că este unicul parc eolian de dimensiuni apreciabile terminat în acest an, parcul de la Rugionasa are cele mai mari turbine instalate până acum în România, de 6 MW fiecare, și 125 de metri înălțime.