Premierul a aprobat solicitarea către CE ca România să beneficieze de încă 8 milioane de doze de vaccin
„Asigurăm dozele de vaccin necesare pentru imunizarea cât mai multor cetăţeni care vor să se protejeze astfel de COVID-19. Am aprobat astăzi transmiterea către Comisia Europeană a solicitării ca România să beneficieze de încă opt milioane de doze de vaccin BioNTech/Pfizer din cele 200 de milioane negociate suplimentar la nivel european. Este vorba, mai exact, de solicitarea a încă 8.055.394 de doze de vaccin, care se vor adăuga celor 12.780.080 milioane de doze produse de BioNTech/Pfizer şi contractate deja de România. Altfel spus, doze vitale care vor asigura imunizarea a 10.417.737 de persoane, care se pot întoarce la o viaţă normală”, afirmă Florin Cîţu, marţi, într-o postare pe Facebook.
Premierul adaugă că, în plus faţă de vaccinurile BioNTech/Pfizer, „mai avem cele 3.408.215 de doze produse de Moderna şi contractate deja de România”.
„Fiecare persoană vaccinată înseamnă mai multe vieţi salvate şi un pas în plus câştigat împotriva COVID-19”, conchide Cîţu.