Tudose: Există perspective concrete de colaborare cu China pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

Premierul Mihai Tudose a discutat joi, la Palatul Victoria, despre oportunităţile de investiţii în România cu o delegaţie oficială din Republica Chineză, condusă de Liu Yunshan, membru al Comitetului permanent al Biroului Politic al Comitetului central al PCC.
Economica.net - J, 13 iul. 2017, 17:49
Tudose: Există perspective concrete de colaborare cu China pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

‘Avem în România oportunităţi de investiţii şi un mediu de afaceri prietenos şi predictibil. Avem toate elementele necesare pentru un schimb mai activ între ţările noastre, în domeniul comercial, al energiei, infrastructurii şi al producţiei. Potenţialul de investiţii al Chinei este impresionant. Suntem încântaţi să beneficiem de experienţa Chinei în domeniul transporturilor şi să atragem investiţii care să producă în România pentru piaţa chineză, dar şi pentru cea din Uniunea Europeană’, a declarat prim-ministrul Mihai Tudose, potrivit unui comunicat al Guvernului transmis AGERPRES.

Şeful Executivului român a menţionat că există perspective concrete de colaborare cu partenerii chinezi pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

De asemenea, s-a discutat, în cadrul întrevederii de la Palatul Victoria, despre posibilitatea înfiinţării unei curse aeriene directe Bucureşti – Beijing şi potenţialul portului Constanţa de a funcţiona ca hub comercial important între Asia şi Europa.

La rândul său, înaltul oficial chinez a subliniat că România este un partener economic foarte important pentru China, din punct de vedere al poziţiei geografice, ca poartă de intrare comercială în Europa.

‘În China există numeroase firme competitive, iar Guvernul chinez încurajează aceste firme să investească în România, având în vedere şi faptul că România este al doilea partener comercial al Chinei după Uniunea Europeană, dar şi capacitatea investiţională şi financiară actuală a statului chinez’, a declarat Liu Yunshan.

Acesta a adăugat că pentru următorii 5 ani China preconizează că va importa produse în valoare de 8.000 miliarde de dolari şi îşi propune să investească peste hotare 750 miliarde de dolari.

La întâlnire au participat şi vicepremierii Marcel Ciolacu şi Sevil Shhaideh, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Economiei, Mihai Fifor, ministrul Energiei, Toma Petcu, şi ministrul pentru Mediul de afaceri, Ilan Laufer.

Te-ar mai putea interesa și
Mesajul Metro pentru Guvern. Retailerul își asumă pierderi cât timp persistă regimul fiscal actual și spune că va absorbi creșterile de taxe
Mesajul Metro pentru Guvern. Retailerul își asumă pierderi cât timp persistă regimul fiscal actual și spune că va ...
Karan Khurana, CEO-ul Metro, primul retailer modern care a intrat în România în urmă cu 30 de ani și care a anunțat recent investiții de zeci de milioane de euro în următorii trei ani în......
ANPC a dat astăzi amenzi de 281.000 de lei operatorilor economici de pe Litoral
ANPC a dat astăzi amenzi de 281.000 de lei operatorilor economici de pe Litoral
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de 281.000 de lei, ...
Ministrul Muncii Petre Manole anunță că o nouă lege a salarizării ar putea fi adoptată spre sfârșitul anului 2027
Ministrul Muncii Petre Manole anunță că o nouă lege a salarizării ar putea fi adoptată spre sfârșitul anului 2027
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre-Florin Manole, a anunţat joi, la Antena 3, că ...
Videt a deschis un nou showroom de optică în Palas Mall Iași, în urma unei investiții de 300.000 de euro
Videt a deschis un nou showroom de optică în Palas Mall Iași, în urma unei investiții de 300.000 de euro
Videt, parte a grupului internațional Alensa, a deschis recent cel de-al nouălea magazin din rețeaua sa, în urma unei ...