Premierul a discutat cu reprezentanţii CDR despre îmbunătăţirea colectării şi atragerea fondurilor europene

Premierul Victor Ponta a avut, marţi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), pe agenda întâlnirii aflându-se modalităţi de îmbunătăţire a colectării taxelor şi impozitelor şi atragerea de fonduri europene în perioada 2014-2020, informează Biroul de presă al Executivului.
Economica.net - mar, 06 mai 2014, 20:26
Premierul a discutat cu reprezentanţii CDR despre îmbunătăţirea colectării şi atragerea fondurilor europene

Totodată, au fost discutate şi unele propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei privind piaţa de capital, liberalizarea pieţei gazelor naturale, legea insolvenţei, legea privind organizarea activităţii de lobby şi legea stagiaturii, precizează sursa citată.

CDR este un grup de iniţiativă economică format din 20 de asociaţii de afaceri şi 18 observatori reprezentanţi ai ambasadelor străine la Bucureşti, constituit la iniţiativa premierului în contextul preocupării Guvernului pentru dialogul continuu cu mediul de afaceri.

 

Te-ar mai putea interesa și
Putin l-a demis pe ministrul Transporturilor, Roman Starovoit
Putin l-a demis pe ministrul Transporturilor, Roman Starovoit
Președintele rus Vladimir Putin l-a demis luni, printr-un decret prezidențial, pe ministrul transporturilor, Roman Starovoit, la puțin peste un an de la numirea sa, informează Reuters....
Sindicatele acuză Curtea Constituțională de atac periculos la drepturile bugetarilor din România în plin val de proteste. Ce a decis Curtea și de ce protestele ar putea deveni inutile
Sindicatele acuză Curtea Constituțională de atac periculos la drepturile bugetarilor din România în plin val de proteste. ...
Blocul Național Sindical (BNS) reclamă atacul periculos și fără precedent al Curții Constituționale a României (CCR) ...
Criză zahăr România – Îngrijorări maxime pe piața locală. Am putea fi inundați iar de zahăr de import
Criză zahăr România – Îngrijorări maxime pe piața locală. Am putea fi inundați iar de zahăr de import
Patronatul Zahărului din România care reprezintă interesele producătorilor de zahăr din țară avertizează că o cotă ...
Rombat, singura companie locală al cărei laborator de testare a bateriilor a fost acreditat internațional
Rombat, singura companie locală al cărei laborator de testare a bateriilor a fost acreditat internațional
Producătorul de baterii Rombat a obținut acreditarea oficială RENAR pentru laboratorul său de testare devenind astfel ...