Premierul a mers la noul sediu al Serviciului de Paşapoarte. Zeci de oameni s-au aşezat la coadă încă de dinainte de începerea programului

Economica.net
21 08. 2017
mihai_tudose_avere_04944000

Premierul, însoţit de prefectul de Bucureşti Adrian Petcu, a ajuns la noul sediu al Serviciului de Paşapoarte Bucureşti în jurul orei 10.00 şi a stat aproximativ zece minute, timp în care a vorbit cu câţiva oameni, pe care i-a întrebat de cât timp aşteaptă şi dacă sunt mulţumiţi de noile condiţii. Unii dintre ei i-au răspuns că timpul de aşteptare este mai mic aici, totul decurgând mai repede faţă de sediul din Pipera.

Premierul a mers şi în două birouri pentru a vedea condiţiile de acolo.

„În sfârşit sunt condiţii civilizate. Oamenii nu mai sunt nevoiţi să stea în soare şi în căldură, ba chiar pot să bea şi o cafea şi să mânânce pentru că birourile sunt pe acelaşi etaj cu restaurantele”, a declarat premierul.

Zeci de oameni s-au aşezat la coadă încă înainte de ora 8.30, când s-a deschis noul sediu din mall-ul Plaza România din Bulevardul Timişoara . În momentul în care s-au deschis uşile mall-ului, oamenii au luat-o la fugă spre cele două birouri de eliberare a paşapoartelor, aflate la parter şi la etajul al doilea.

Până în jurul orei 10.00, au fost depuse peste 200 de cereri de eliberare a paşapoartelor.

Noul sediu al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Bucureşti va prelua activitatea a trei puncte de lucru din Capitală, respectiv cele situate în strada Ion Ţuculescu, numărul 42B, Sector 3, strada Străduinţei, numărul 1, Sector 4 şi strada Virtuţii, numărul 1-3, sector 6. Acestea şi-au încetat activitatea odată cu deschiderea noului sediu.

Programul normal pentru depunerea documentelor şi ridicarea paşapoartelor este între orele 8.30 şi 16.30 în zilele de luni, miercuri, joi şi vineri, respectiv 8.30 – 18.30 pentru ziua de marţi, iar, la solicitarea ministrului Carmen Dan, programul de lucru a fost prelungit pentru luna august, astfel că activitatea cu publicul se va desfăşura în fiecare zi lucrătoare de la ora 8.30 până la ora 18.30.

Taxele pentru eliberarea paşapoartelor pot fi achitate la ghişeul de Trezorerie deschis la nivelul -1 al centrului comercial, precum şi la unităţile bancare existente la acelaşi nivel, prin transfer bancar. De asemenea, rămân valabile şi celelalte modalităţi de plată: on-line – prin serviciile puse la dispoziţie de unităţile bancare şi prin mandat poştal la oficiile poştale.

Cetăţenii vor putea depune cereri şi ridica paşapoarte şi de la celelalte două puncte de lucru ale Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Bucureşti din Şoseaua Pipera, numărul 49 şi din Piaţa Amzei, numărul 13.

La toate cele trei sedii se vor elibera atât paşapoarte simple electronice, cât şi paşapoarte simple temporare.

Conform sursei citate, punctele de lucru ale Serviciului de Paşapoarte situate în strada Ion Ţuculescu, numărul 42B, Sector 3, strada Străduinţei, numărul 1, Sector 4 şi strada Virtuţii, numărul 1-3, sector 6, îşi încetează activitatea odată cu deschiderea noului sediu.

Ministrul Carmen Dan i-a dat explicaţii premierului Mihai Tudose, vineri, în şedinţa de Guvern, despre cozile de la direcţiile de paşapoarte din Bucureşti şi din ţară. Ea a susţinut că românii din străinătate vin pentru aceste documente în România, deşi le pot solicita şi la consulate din statele respective. Carmen Dan a afirmat că Ministerul de Interne, cu ajutorul Ministerului de Externe, intenţionează să înceapă o campanie în comunităţile de români din afara ţării.

Începând de joi, paşapoartele simple temporare sunt eliberate şi la ghişeele din sediul Direcţiei Generale de Paşapoarte din Piaţa Amzei, unde până acum erau eliberate doar paşapoartele electronice, în condiţiile în care încă de la începutul verii sute de oameni stau ore în şir la coadă pentru depunerea actelor la sediul din Pipera.

De altfel, săptămâna trecută ministrul Carmen Dan a anunţat mai multe măsuri, astfel încât să nu mai fie cozi la direcţiile de paşapoarte. Carmen Dan a anunţat şi iniţierea unui proiect de modificare a legii pentru prelungirea valabilităţii paşaportului de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârste de peste 25 de ani.

Încă din luna iunie, la serviciile pentru eliberarea paşapoartelor din întreaga ţară sunt cozi de zeci, chiar sute de persoane, multe dintre acestea reclamând organizarea defectuoasă şi birocraţia care ar fi principalele cauze ale acestei situaţii.