Premierul anunţă că săptămâna aceasta vor fi numiţi cei opt şefi ai direcţiilor regionale antifraudă
Potrivit primului-ministru, lista noilor directori, care va fi finalizată marţi sau miercuri, se află acum în verificări pentru că este vorba despre nişte funcţii extrem de importante.
„Vrem să avem acolo şi persoane foarte bune din punct de vedere profesional, dar, mai ales, ca integritate. Săptămâna asta veţi avea cei opt şefi regionali”, a declarat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul USL.