Premierul Boris Johnson vrea să relanseze economia britanică prin investiţii în infrastructură

Premierul Boris Johnson va prezenta marţi un vast plan de relansare, bazat pe construcţia de infrastructuri, în ideea de a susţine economia britanică afectată de pandemia de coronavirus, au declarat duminică mai mulţi oficiali guvernamentali, informează Reuters şi AFP preluate de Agerpres.
Economica.net - Dum, 28 iun. 2020, 12:50
Premierul Boris Johnson vrea să relanseze economia britanică prin investiţii în infrastructură

„A fost un şoc enorm pentru ţară, dar ne vom reveni. Dacă Covid-19 a fost un fulger, nu vom întârzia să auzim tunetul în termeni de consecinţe economice. Vom fi gata”, afirmă Boris Johnson într-un interviu acordat tabloidului Daily Mail. „Ţara nu va reveni la austeritate, cum s-a întâmplat în urmă cu zece ani”, în perioada fostului premier David Cameron, a dat asigurări Boris Johnson, care va anunţa detaliile planului într-un discurs ţinut marţi.

Izolarea strictă introdusă în luna aprilie s-a tradus printr-o prăbuşire de 20,4% a Produsului Intern Brut, o cădere record după o contracţie de 5,8% a PIB în luna martie. Publicaţia The Observer susţine că fără un ajutor suplimentar din partea statului, rata şomajului ar putea atinge un nivel fără precedent după anii 1980, depăşind vârful de 3,3 milioane de şomeri înregistrat în 1984.

La rândul său, ministrul britanic de Interne, Priti Patel a afirmat că guvernul este hotărât să repună Marea Britanie în mişcare. „Punem acum la punct un plan de relansare, o foaie de drum care se va concentra pe infrastructură…concentrat pe drumuri, internet în bandă largă, lucrurile care vor ajuta la crearea de locuri de muncă dar vor furniza şi servicii şi creştere economică şi oportunitate în întreaga ţară” a declarat Priti Patel într-un interviu pentru postul de televiziune Sky News.

Economia britanică a fost afectată de instituirea izolării în efortul de a încetini propagarea SARS-CoV-2 şi chiar dacă activităţi neesenţiale au fost autorizate să se redeschidă săptămâna trecută, multe întreprinderi, în special în sectoarele hotelier şi agrement au rămas închise.

Te-ar mai putea interesa și
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme apărute ca urmare a unei furtuni de zăpadă sau......
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...