Premierul britanic Boris Johnson a ieşit de la terapie intensivă, dar nu e în afara pericolului
Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a ieşit joi seara de la terapie intensivă, unde se afla de luni. El a fost transferat într-o altă secţie a spitalului londonez St Thomas.
„Trebuie să se odihnească. Din câte înţeleg, a fost transferat de la terapie intensivă într-o secţie de recuperare, dar nu cred că putem spune că este în afara pericolului”, a spus la BBC Stanley Johnson, tatăl liderului conservator, fost funcţionar european. „Trebuie să-şi dea timp. Nu cred că poţi să ieşi din aşa ceva şi să revii direct în Downing Street şi să iei din nou frâiele fără o perioadă de readaptare”, a adăugat acesta.
În absenţa lui Boris Johnson, cel care asigură interimatul la conducerea cabinetului este ministrul de externe, Dominic Raab.
Guvernul i-a avertizat joi pe britanici că, din cauza agravării epidemiei, trebuie să se pregătească pentru o prelungire a măsurilor de izolare, prevăzute în principiu pentru trei săptămâni, până luni.
Cu toate acestea, ministrul pentru locuinţe, Robert Jenrick, este criticat vineri pe prima pagină a multor ziare pentru că s-a dus să-şi viziteze părinţii, la o distanţă de 60 km, în ciuda mesajelor oficiale către britanici de a rămâne acasă.
Jenrick s-a justificat pe Twitter că le-a dus medicamente părinţilor săi şi că a respectat regulile de distanţare socială.