Premierul britanic Boris Johnson are COVID-19. A fost testat pozitiv şi se află la autoizolare

Economica.net
27 03. 2020
boris_thumbs_up_93203700

”În ultimele 24 de ore, am dezvoltat simptome uşoare şi am fost testat pozitiv la coronavirus”, a declarat Johnson, potrivit sursei citate.

„Mă aflu acum în autoizolare, dar voi continua să conduc răspunsul guvernului prin videoconferinţă, în contextul luptei împotriva acestui virus”, a mai spus el.

Potrivit Reuters, lui Boris Johnson i s-a făcut testul chiar la Downing Street, reşedinţa premierului britanic.

Ministrul britanic al Sănătăţii, testat pozitiv la rândul său

Ministrul Sănătăţii din Marea Britanie, Matt Hancock, a anunţat vineri pe Twitter că a fost la rândul său testat pozitiv cu coronavirus şi că s-a autoizolat acasă, având simptome uşoare, relatează Reuters şi dpa.

„Am fost sfătuit de medici să mă testez pentru coronavirus. Rezultatul este pozitiv”, a scris Hancock.

„Din fericire, simptomele mele sunt uşoare şi lucrez de acasă, fiind în autoizolare”, a adăugat ministrul.