Premierul britanic l-a numit pe Tim Barrow în funcţia de ambasador al Regatului Unit pe lângă UE

Premierul britanic Theresa May l-a desemnat în funcţia de ambasador pe lângă Uniunea Europeană pe Tim Barrow, un diplomat de carieră care a fost şi ambasador la Moscova, a confirmat Downing Street, după ce informaţia a fost dată publicităţii de Financial Times.
Economica.net - mie, 04 ian. 2017, 20:02
Premierul britanic l-a numit pe Tim Barrow în funcţia de ambasador al Regatului Unit pe lângă UE

Un comunicat remis de biroul purtătorului de cuvânt al premierului confirmă numirea, potrivit Reuters. Tim Barrow este directorul politic al ministerului de Externe şi fost ambasador la Moscova. El va prelua postul de la Bruxelles săptămâna viitoare, indică sursa citată.

Noul ambasador îi va succeda lui Ivan Rogers, care a demisionat săptămâna trecută şi a lansat critici dure la adresa felului în care guvernul de la Londra pregăteşte procedurile pentru ieşirea Marii Britanii din UE.

Desemnarea lui Barrow, diplomat cu 30 de ani vechime, i-ar putea dezamăgi pe unii partizani ai Brexit care şi-ar fi dorit ca postul să îi revină unui eurosceptic cu vizibilitate, comentează Reuters. În schimb, numirea ar fi, pentru funcţionarii britanici, un semnal că experienţa şi valoarea le sunt, în continuare, recunoscute şi apreciate. Barrow a deţinut postul de secretar I al ambasadei Marii Britanii pe lângă UE, dar nu a avut nicio luare de poziţie fermă cu privire la Brexit.

Într-o declaraţie remisă de biroul de presă al premierului se arată că noul ambasador este nerăbdător să preia postul ‘pentru a se asigura că va obţine pentru Marea Britanie rezultatul dorit în demersul de părăsire a UE’. În acelaşi document se arată că Barrow este ‘un negociator versat şi dur care are experienţă în obţinerea obiectivelor urmărite de Marea Britanie la Bruxelles’.

Te-ar mai putea interesa și
Protest cu câteva mii de persoane, substanțe interzise, cuțite și huiduieli în Piața Universității
Protest cu câteva mii de persoane, substanțe interzise, cuțite și huiduieli în Piața Universității
Câteva mii de persoane participă la protestul organizat în Bucureşti de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR). George Simion se așteaptă la participarea a „minimum” 50.000 de persoane.......
Gigantul aerospațial elvețian Montana Aerospace instealează centrale fotovoltaice la toate cele trei fabrici din România
Gigantul aerospațial elvețian Montana Aerospace instealează centrale fotovoltaice la toate cele trei fabrici din România
Grupul elvețian Montana Aerospace a finalizat o centrală fotovoltaică, cofinanțată prin PNRR, amplasată la fabrica ...
PAID: Estimăm o creştere cu 10% a portofoliului de polițe de asigurare în 2025
PAID: Estimăm o creştere cu 10% a portofoliului de polițe de asigurare în 2025
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale a ajuns anul trecut la un portofoliu de 2.350.000 de poliţe, ceea ce ...
Afganistan a devenit cel mai mare importator de făină din Rusia
Afganistan a devenit cel mai mare importator de făină din Rusia
Afganistan a devenit anul trecut cel mai mare importator de făină din Rusia, în condiţiile în care şi-a dublat achiziţiile, ...