Premierul britanic Theresa May, avertizat că Ford pregăteşte unităţi alternative de producţie
Declaraţia a fost făcută în timpul unei discuţii private între premierul britanic şi liderii de afaceri, a informat The Times.
Reprezentanţii Ford nu au fost disponibili pentru comentarii.
Un alt participant la discuţie a spus că şi alte companii au transmis premierului avertismente similare cu cele ale Ford.
„Nu mai este vorba de planuri pentru întâmplări neprevăzute, luăm măsuri din cauza incertitudinilor. Este ceva real”, a afirmat un participant la întâlnirea cu Theresa May.
Anunţul Ford reprezintă o nouă lovitură pentru industria auto din Marea Britanie, confruntată cu o scădere la aproape jumătate a investiţiilor în principal din cauza incertitudinilor legate de Brexit.
Săptămâna trecută, grupul auto Nissan a decis să renunţe la producerea unuia din cele mai cunoscute modele ale sale, crossoverul X-Trail, la fabrica din Sunderland, în nord-estul Angliei, care este în momentul de faţă principala sa uzină din Europă. Conducerea companiei a evocat indirect Brexitul între motive.
„Am luat această decizie din motive economice, dar incertitudinea care persistă în privinţa relaţiilor dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană nu ajută societăţile cum este şi a noastră să-şi planifice viitorul”, a menţionat într-un comunicat Gianluca de Ficchy, preşedintele Nissan Europe.
Următoarea generaţie a X-Trail pentru piaţa europeană va fi produsă în fabrica de la Kyushu, în Japonia, şi nu la Sunderland, cum se anunţase în 2016.
Celelalte viitoare modele prevăzute să fie produse la Sunderland, SUV-urile Juke şi Qashqai, nu vor fi afectate de această decizie, a precizat grupul.
Tot la Sunderland sunt asamblate actualmente maşina electrică Leaf şi modelele mărcii de lux Infinity.
Fabrica Nissan din Sunderland, cea mai mare din Marea Britanie, joacă un rol central în economia oraşului cu 275.000 de locuitori, care au votat în proporţie de 61% pentru Brexit în 2016. Uzina inaugurată în 1986 şi unde lucrează 7000 de oameni produce 500.000 de vehicule pe an, din care 55% sunt exportate către UE, fără plata de taxe vamale, lucru care s-ar putea schimba dacă Marea Britanie iese din UE fără un acord.
O întreagă serie de nume cunoscute din industrie au făcut anunţuri alarmante pentru economia britanică în perspectiva Brexitului. La sfârşitul lui ianuarie, Airbus a avertizat că va lua „decizii foarte dureroase” în cazul unui Brexit fără acord, gigantul nipon Sony a decis să-şi mute sediul european în Olanda, iar un alt grup tehnologic, Dyson, a indicat că se va muta în Singapore, deşi a afirmat că nu din cauza ieşirii Marii Britanii din UE. La rândul său, Toyota a avertizat că o ieşire fără acord ar determina o întrerupere temporară a producţiei sale din Anglia.
Luna aceasta, Ford a început programul de restructurare a operaţiunilor din Europa concediind până la 400 de angajaţi de la fabrica sa de motoare Bridgend din Ţara Galilor. Sindicatele se aşteaptă ca în următorii doi ani să fie concediaţi până la 1.000 de angajaţi de la Bridgend.
Un purtător de cuvânt la Ford a confirmat decizia, spunând: „Compania introduce o schemă de plecări voluntare pentru toţi salariaţii de la fabrica Bridgend, ca parte a restructurării operaţiunilor din Europa. Programul vine în urma discuţiilor cu sindicatele privind cerinţele uzinei legate de forţa de muncă pentru motoarele estimate a fi fabricate în viitorul apropiat”.
Informaţia vine după ce luna trecută producătorul auto american a avertizat că un Brexit „dur” va costa Ford 615 milioane de lire sterline (800 de milioane de dolari) în acest an.
Ford are circa 13.000 de angajaţi în Marea Britanie, aproximativ un sfert din forţa sa de muncă din Europa (54.000 de persoane).