Premierul chinez a plecat din România

Economica.net
28 11. 2013
li_keqiang_45843292_25601200

Oficialul chinez a sosit în România luni, pentru prima vizită în România a unui premier al Chinei după 19 ani, fiind întâmpinat atunci la scara avionului tot de premierul Ponta.

El s-a aflat la Bucureşti cu ocazia celei de-a doua reuniuni la nivel de prim-miniştri din Europa Centrală şi de Est şi China, la care au participat 16 şefi de guvern.

Ponta: Voi urmări personal proiectele convenite cu China, evaluate moderat-pesimist la 5 mld euro

Premierul Victor Ponta a dat, joi, asigurări că va urmări personal evoluţia proiectelor din energie, infrastructură şi IT convenite cu China, care însumate depăşesc 5 miliarde de euro „moderat-pesimist” şi a precizat că în ianuarie o parte a şedinţei de guvern va fi alocată evaluării paşilor făcuţi.

Şeful Executivului a făcut aceaste declaraţii pe Aeroportul Henri Coanda, la scurt timp după ce l-a condus la scara avionului pe premierul Chinei, Li Keqiang.

„Vreau să asigur că toate memorandumurile semnate între România şi China, referitoare la investiţii în energie, investiţii în infrastructură, investiţii în IT, vor fi urmărite de către mine personal, de către fiecare ministru, viceprim-ministru, iar în luna ianuarie vom face parte a şedinţei de Guvern dedicate exact paşilor făcuţi pentru implementarea acestor proiecte importante. Este vorba despre proiecte care adunate depăşesc 5 miliarde de euro, e o sumă, să zic, moderat-pesimistă. Încerc să fiu extrem de moderat, înţelegând că de la semnarea documentelor, de la intenţiile foarte clare, până la realizarea proiectelor este necesară o întreagă serie de paşi şi de elemente concrete”, a spus Ponta.

Întrebat de jurnaliştii prezenţi de faptul că iniţial s-a vehiculat o sumă totală de 8 miliarde euro în ceea ce priveşte valoarea proiectelor convenite, şi nu 5 miliarde euro, aşa cum a anunţat el, premierul a precizat că a dorit să fie prudent în evaluare.

„Dacă adunăm şi dacă realizăm tot ceea ce am semnat, sunt într-adevăr vreo 8 miliarde, însă eu încerc să fiu prudent şi să vorbesc întoteauna pe măsură ce realizăm lucrurile”, a explicat Ponta.

El a amintit faptul că cele mai mari investiţii vor fi în domeniul energiei, pe toate cele patru componente, nucleară, termo, hidro şi eoliană, şi o adevărate valoare va fi luată în calcul pe măsură ce proiectele vor fi realizate. Victor Ponta a atenţionat însă că toate de la semnarea documentelor şi până la finalizarea proiectelor va trece o perioadă mai mari de timp.

„Sunt proiecte concrete, însă partea de implementare va fi extrem de importantă. Nu se va întâmpla nimic într-o săptămână sau într-o lună. Este foarte important ca toţi paşii care presupun studii de fezabilitate, proceduri de achiziţie europene să fie demaraţi şi făcuţi pentru că necesită timp. Nu vreau acuma, gata, mergem să sărbătorim după aceste trei zile şi ne mai aducem aminte la anul să ne apucăm de treabă”, a afirmat prim-ministrul.

El a arătat că miniştrii, autorităţile şi companiile ştiu ce au de făcut şi implementarea fiecărui pas va fi supravegheată ca să se încadreze în limitele legislaţiei române şi europene.