Premierul chinez, la Parlament: Mă simt în România ca acasă

Premierul chinez, Li Keqiang, a declarat, miercuri, în Parlament, că se simte la Bucureşti ca acasă, subliniind că primirea făcută delegaţiei chineze de către Guvernul României a fost foarte călduroasă şi a reuşit să transforme iarna în primăvară.
Economica.net - mie, 27 nov. 2013, 15:40
Premierul chinez, la Parlament: Mă simt în România ca acasă

„De când am ieşit din avion am văzut că este vreme senină, de parcă ar fi primăvară”, li s-a adresat premierul chinez „stimaţilor prieteni parlamentari”.

Li Keqiang a remarcat, totodată, „aranjamentele speciale” făcute de autorităţile române.

” Guvernul României ne-a primit foarte călduros, pe mine şi pe delegaţia mea, a făcut aranjamente speciale pentru delegaţia noastră şi a transformat această iarnă într-o vreme frumoasă, de primăvară”, a spus premierul chinez.

El a povestit că, anterior discursului în plenul Parlamentului, s-a întâlnit cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi cu cel al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care i-au urat să se simtă ca acasă în România.

„Eu le-am spus că, deşi am sosit de câteva zile în România, nu ştiu în ce dată suntem, pentru că nu simt că am plecat de acasă. Sunt deja acasă”, a precizat Li Keqiang.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...