Premierul Cioloş a discutat, la New York, cu omologul moldovean şi cu preşedintele Albaniei

Premierul Dacian Cioloş a avut vineri dimineaţă la New York o întâlnire bilaterală cu omologul său din Republica Moldova, Petru Filip, au declarat surse oficiale pentru Agerpres.
Economica.net - vin, 23 sept. 2016, 18:18
Premierul Cioloş a discutat, la New York, cu omologul moldovean şi cu preşedintele Albaniei

Cei doi au analizat stadiul proiectelor din domeniul economic, care s-au aflat pe agendă în timpul vizitei lui Cioloş la Chişinău de luna trecută, dar şi evoluţiile interne şi stadiul reformelor din Republica Moldova, cu accent pe măsurile necesare pentru încheierea aranjamentului cu FMI.

Potrivit surselor citate, tot vineri, Dacian Cioloş s-a întâlnit şi cu preşedintele albanez, Bujar Nishani, cu care a discutat despre obiectivul strategic al Albaniei de aderare la Uniunea Europeană, dar şi despre posibilităţile de cooperare economică între cele două ţări.

Preşedintele albanez a lansat o invitaţie companiilor româneşti să investească în ţara sa, mai ales în domeniile energie, turism, agricultură, infrastructură.

De asemenea, conform surselor oficiale citate, în cadrul întâlnirii a fost subliniată importanţa asigurării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, context în care partea albaneză a informat că a fost găsită o soluţie în ceea ce priveşte Casa Iorga din Saranda.

Autorităţile române au subliniat de-a lungul timpului importanţa finalizării rapide a procesului de retrocedare a Casei Iorga din Saranda, proprietate a statului român, naţionalizată după instaurarea regimului comunist în Albania şi vândută de autorităţile albaneze unei persoane private după căderea regimului totalitar în 1991.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul Suediei: Nu suntem în război, dar nici nu este pace aici
Premierul Suediei: Nu suntem în război, dar nici nu este pace aici
Suedia nu este război, dar nici într-o perioadă de pace, a declarat duminică premierul suedez Ulf Kristersson, evocând atacuri hibride şi un „război prin procură" dus pe teritoriul ţării......
UPDATE: Protestul AUR din București a luat amploare. Manifestația are „un caracter paşnic şi civilizat”
UPDATE: Protestul AUR din București a luat amploare. Manifestația are „un caracter paşnic şi civilizat”
Numărul protestatarilor prezenți la mitingul organizat de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depășit zece mii ...
Controverse în guvernul german pe tema ajutoarelor pentru Ucraina
Controverse în guvernul german pe tema ajutoarelor pentru Ucraina
Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a atenţionat în legătură cu consecinţele pe care le-ar avea reducerea sprijinului ...
Grilele notarilor 2025 în București. După trei ani de stagnare, valorile apartamentelor au fost actualizate în creștere
Grilele notarilor 2025 în București. După trei ani de stagnare, valorile apartamentelor au fost actualizate în creștere
Notarii au publicat grilele cu valorile apartamentelor valabile pentru 2025, în București. După trei ani în care valorile ...