Premierul Ciucă anunţă o schemă de ajutor de stat pentru firmele care îşi mută activitatea în România
„Am discutat şi ne-am gândit că este foarte important ca, pe lângă schema de ajutor de stat care se alocă investitorilor, în mod deosebit, pentru cei care măresc numărul de locuri de muncă, să venim cu o altă schemă de ajutor de stat, care să vizeze două direcţii principale. Prima este cea care vizează retehnologizarea, tehnologii noi în economia românească şi cea de a doua direcţie este cea prin care vom asigura facilităţi firmelor, companiilor care îşi relocă activitatea pe teritoriul României”, a afirmat Ciucă, întrebat dacă ia în calcul facilităţi fiscale pentru firmele din Ucraina care se relochează în România.
El a spus că în scurt timp va funcţiona o comisie care gestionează investiţiile din ţările non-UE.
„În foarte scurt timp va funcţiona acea comisie care va gestiona investiţiile din ţările non-UE şi avem aşteptări în urma dialogului pe care l-am avut cu mediul de afaceri că există foarte mult interes în acest domeniu şi este o oportunitate pe care trebuie să o fructificăm”, a adăugat premierul.