Premierul Dăncilă s-a întâlnit cu ambasadorul Finlandei la Bucureşti

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a primit-o, marţi, pe Paivi Pohjanheimo, ambasadorul Republicii Finlanda în România, într-o vizită de curtoazie, în cadrul discuţiilor accentul fiind pus pe componenta cooperării în domeniul educaţiei.
Economica.net - mar, 20 mart. 2018, 17:19
Premierul Dăncilă s-a întâlnit cu ambasadorul Finlandei la Bucureşti

Potrivit unui comunicat al Guvernului, tema centrală a discuţiilor a constituit-o relaţia bilaterală dintre România şi Republica Finlanda, inclusiv în contextul colaborării în cadrul trio-ului de preşedinţii ale Consiliului UE România – Finlanda – Croaţia (2019 – 2020).

‘Prim-ministrul a apreciat discuţiile utile şi fructuoase în ceea ce priveşte cooperarea în cadrul trio-ului şi pregătirea programului de lucru comun. Provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană impun o coordonare foarte bună la nivelul preşedinţiilor, iar pentru avansarea procesului de pregătire, dialogul bilateral cunoaşte o intensificare’, se arată în comunicatul citat.

Totodată, potrivit aceleiaşi surse, convorbirile au reconfirmat angajamentul ambelor părţi pentru consolidarea relaţiilor bilaterale, ‘cu accent pe aprofundarea cooperării economice şi valorificarea oportunităţilor oferite de cooperarea sectorială, în domenii de interes pentru ambele state precum educaţia, sănătatea sau turismul’.

‘S-a pus accent în mod deosebit pe componenta cooperării în domeniul educaţiei, pe cooperarea directă între instituţiile de învăţământ superior şi pe mobilitatea academică între cele două state, inclusiv în contextul iniţiativelor europene, cum ar fi programul Erasmus+ şi schimburile de bune practici’, precizează comunicatul.

Conform sursei citate, s-au discutat, de asemenea, perspectivele de continuare a cooperării dintre autorităţile române şi cele finlandeze în domeniul protecţiei copilului, precum şi continuarea programelor de pregătire din cadrul Autorităţii pentru Protecţia Copilului şi instituţia Avocatului Copilului.

‘Înaltul oficial român a subliniat că relaţiile dintre România şi Finlanda au un potenţial important de a creşte în lumina aniversării, în 2020, a 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, aniversare care constituie o oportunitate de a promova proiecte comune. Prim-ministrul României a manifestat deschidere pentru diversificarea şi explorarea de noi domenii de colaborare între România şi Finlanda’, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a aprobat joi proiectul drumului de legătură ce va lega DEx Brăila – Galați de Centura Galați
Guvernul a aprobat joi proiectul drumului de legătură ce va lega DEx Brăila – Galați de Centura Galați
Au fost aprobați astăzi, în ședința de Guvern, indicatorii tehnico - economici pentru construcția Drumului de legătură dintre DEx Brăila - Galați și Centura Municipiului Galați, a......
Autostrada A13 Brașov – Bacău: Cinci utilaje de foraj sunt amplasate în Covasna pentru studiul geotehnic
Autostrada A13 Brașov – Bacău: Cinci utilaje de foraj sunt amplasate în Covasna pentru studiul geotehnic
Compania Națională de Investiții Rutiere verifică situația forajelor geotehnice incluse în contractul pentru finalizarea ...
POT a strans 161 de semnături în Parlament pentru a declanșa operațiunea de suspendare a președintelui Iohannis
POT a strans 161 de semnături în Parlament pentru a declanșa operațiunea de suspendare a președintelui Iohannis
Partidul Oamenilor Tineri anunță că 161 de parlamentari POT, AUR și SOS au semnat pentru suspendarea președintelui Klaus ...
Producția de petrol a celor 22 de membri ai OPEC+, scădere cu 14.000 de barili față de luna anterioară
Producția de petrol a celor 22 de membri ai OPEC+, scădere cu 14.000 de barili față de luna anterioară
Producția de petrol a celor 22 de țări care fac parte din alianța OPEC+ a scăzut în decembrie până la 40,65 milioane ...