Premierul elen promite că economiile din 2013-2014 vor fi ultimul program major de austeritate

Premierul elen Antonis Samaras a promis joi grecilor că noile reduceri ale cheltuielilor prevăzute pentru 2013-2014 vor fi ultimul program major de austeritate şi a insistat că este esenţial ca Grecia să rămână în zona euro.
Economica.net - J, 30 aug. 2012, 18:21
Premierul elen promite că economiile din 2013-2014 vor fi ultimul program major de austeritate

Samaras face eforturi să obţină sprijinul deplin al partenerilor din coaliţia de guvernare pentru economiile de 11,5 miliarde de euro, argumentând că reformele şi privatizările vor readuce creşterea economică, după patru ani de recesiune profundă.

„Este ultimul pachet de astfel de reduceri ale cheltuielilor. Economia Greciei nu poate suporta mai mult”, a afirmat Samaras la o întâlnire cu membri ai partidului conservator, relatează Capital.gr.

Promisiunile lui Samaras vor suna familiar pentru greci, având în vedere că guvernele anterioare au oferit angajamente similare în ultimii doi ani şi jumătate de măsuri drastice de austeritate menite să reducă deficitul bugetar uriaş.

„Multe dintre aceste tăieri sunt dificile, dureroase, dar sunt inevitabile. Fără ele, economia va reveni la credibilitate zero şi va ieşi practic din zona euro, ceea ce ar distruge ţara”, a spus Samaras.

Autorităţile de la Atena s-au angajat în faţa creditorilor internaţionali să reducă cheltuielile în perioada 2013-2014. În caz contrar, creditorii vor suspenda plata următoarei tranşe de ajutor de 31 de miliarde de dolari, în octombrie, iar Grecia ar intra în incapacitate de plată şi ar fi nevoită, potrivit multor analişti, să iasă din zona euro.

Programul de reducere a cheltuielilor urmează să fie discutat cu reprezentanţii troicii creditorilor, respectiv ai Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi FMI, care vor reveni săptămâna viitoare la Atena.

Te-ar mai putea interesa și
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a înregistrat un profit de 30 de milioane de euro în anul financiar 2024, a anunţat forul în raportul financiar publicat vineri, relatează DPA, transmite......
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali Khamenei a clamat victoria în fața SUA
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali ...
Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că a încetat orice efort de relaxare a sancţiunilor împotriva Iranului ...
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării cu sare a râului Târnava Mică
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării ...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, cu sprijinul logistic al inspectoratelor din Timiş, ...
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că impozitele pe proprietate şi pe capital vor fi mărite, foarte probabil, ...