Update: Macron a desemnat-o pe Elisabeth Borne să-i ia locul. Premierul francez Jean Castex a demisionat
„Preşedintele Republicii a numit-o pe Elisabeth Borne prim-ministru şi a însărcinat-o cu formarea unui guvern”, a precizat preşedinţia într-un comunicat. Edith Cresson era singura femeie care a ocupat până acum acest post (1991-1992) în preşedinţia socialistului Francois Mitterrand.
Elisabeth Borne, în vârstă de 61 de ani, are experienţă în administraţie şi înainte de a se alătura guvernului lui Macron a lucrat pentru mai mulţi miniştri socialişti.
Cunoştinţele ei despre lucrul cu sindicatele franceze îl va ajuta pe preşedinte să-şi promoveze reformele, între care şi cel mai contestat angajament electoral: ridicarea vârstei de pensionare, comentează Reuters.
Macron, care a fost reales pentru un al doilea mandat în aprilie, a declarat că este în căutarea unui premier cu calificări ecologiste şi de politică socială. Existau mari aşteptări ca Elisabeth Borne să fie numită în funcţie, notează Reuters.
Știrea inițială
Premierul francez Jean Castex i-a înmânat demisia sa preşedintelui Emmanuel Macron, a anunţat biroul şefului Executivului de la Paris, potrivit Reuters şi AFP, relatează Agerpres.
Decizia lui Castex deschide calea pentru îndelung aşteptata reorganizare a guvernului de către Macron, care după realegerea sa în fruntea statului francez în luna aprilie a afirmat că noul executiv va trebui să fie mai ”concentrat”, cu mai puţini miniştri.
Emmanuel Macron trebuie să trimită astfel un semnal că este conştient de nemulţumirile alegătorilor exprimate prin prezenţa redusă la vot şi prin sprijinul substanţial pentru extrema stânga şi extrema dreapta.
Aliaţii săi au spus că viitorul prim-ministru va fi foarte probabil o femeie, care ar fi prima în această funcţie după ce Edith Cresson a ocupat pentru scurt timp acest post în timpul mandatului preşedintelui socialist Francois Mitterrand, la începutul anilor ’90.
Un sondaj de opinie realizat de Ifop şi publicat duminică de Journal du Dimanche arată că 74% dintre francezi ar fi favorabili unui premier femeie.
Cel mai recent nume vehiculat este cel al ministrului Muncii, Elisabeth Borne.
În timpul primului său mandat de preşedinte, Emmanuel Macron i-a surprins pe analiştii politici, numindu-i, succesiv, în funcţia de prim-ministru pe Edouard Philippe şi Jean Castex, doi parlamentari lipsiţi de vreo experienţă guvernamentală.