Premierul francez se opune unei fuziuni între producătorii auto Renault şi Nissan

Guvernul de la Paris vrea ca alianţa dintre Renault şi Nissan să continue şi se va opune unei fuziuni între cei doi producători auto, a afirmat duminică premierul francez Manuel Valls, la postul de radio Europe 1, transmit Reuters şi Bloomberg.
Economica.net - lun, 09 nov. 2015, 08:06
Premierul francez se opune unei fuziuni între producătorii auto Renault şi Nissan

Săptămâna trecută, o serie dintre directorii Nissan s-au declarat preocupaţi de creşterea influenţei Guvernului francez la Renault. Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault. Cu toate acestea, Nissan nu are în prezent drepturi de vot la Renault, în timp ce statul francez, care în aprilie şi-a majorat participaţia deţinută la Renault de la 15% la 19,7%, a reuşit să-şi dubleze drepturile de vot la constructorul auto.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron, face presiuni asupra şefului Renault, Carlos Ghosn, să iniţieze o fuziune completă cu partenerul de alianţă Nissan, în termenii doriţi de Guvernul de la Paris. Vineri a fost convocată o reuniune extraordinară a Consiliului de Administraţie de la Renault, pe fondul tensiunilor crescute dintre Guvernul francez şi grupul auto pe tema alianţei dintre Renault şi Nissan, scrie Agerpres.

Manuel Valls a dezminţit informaţiile privind fuziunea, exprimându-şi speranţa că actuala alianţă va continua. ‘Statul îşi joacă pe deplin rolul în alianţă, ca acţionar. În acelaşi timp, avem deplină încredere în directorii Nissan şi Renault’, a precizat oficialul francez. Acesta a reafirmat că Executivul şi-ar putea reduce participaţia deţinută la Renault de la 19,7% la aproximativ 15%.

Alte surse susţin că directorul general al alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a ignorat solicitările autorităţilor de la Paris şi în schimb ar putea reactiva propriile sale planuri privind consolidarea. Aceste planuri includ o fuziune completă, dar cu o influenţă mai redusă a Guvernului de la Paris, listarea la bursele de la Tokyo şi Paris şi stabilirea unui alt sediu central.

Nissan a propus modificarea termenilor alianţei cu Renault prin majorarea participaţiei pe care grupul nipon o deţine la partenerul francez, în ideea de a echilibra relaţia dintre cei doi parteneri în conformitate cu noile realităţi economice, apreciază sursele. Anul trecut, Nissan a vândut un număr de două ori mai mare de autovehicule decât Renault şi a contribuit cu cea mai mare parte, 1,56 miliarde de euro, la profitul total de 1,9 miliarde de euro realizat de Renault.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...