Premierul Franţei: Francezii trebuie să se mobilizeze în faţa unei „crize fără precedent”

Economica.net
03 07. 2012
jean_marc_ayrault_le_premier_ministre_de_francois_hollande_0_93846300

„Povara datoriilor a devenit copleşitoare. Statul plăteşte anual creditorilor aproape 50 de miliarde de euro. Am venit să vă cer mobilizarea, iar prin voi pe cea a tuturor francezilor, deoarece nu este prea târziu pentru a reuşi. Controlul cheltuielilor publice este esenţial, dar nu va fi suficient. Este importantă şi atragarea de noi venituri”, a declarat, într-un discurs în Parlament, premierul, citat de AFP.

Ayrault a confirmat obiectivul aducerii bugetului ţării pe echilibru în 2017.

Potrivit unui audit al Curţii de Conturi, Guvernul trebuie să identifice reduceri de cheltuieli şi noi venituri în valoare de 6-10 miliarde de euro pentru acest an şi până la 33 de miliarde de pentru anul următor, astfel încât Franţa să-şi poată respecta angajamentele de a reduce deficitul bugetar la 4,5% în acest an şi sub 3% anul următor.

Într-un atac direct la adresa precedentei administraţii prezidenţiale, conduse de Nicolas Sarkozy, premierul a declarat că îndatorarea Franţei a crescut cu 600 de miliarde de euro în perioada 2007-2011, la aproape 1.800 de miliarde de euro, echivalent cu 90% din PIB al ţării.

Premierul a anunţat, marţi, noile estimări economice, de 0,3% pentru anul în curs şi 1,2% pentru anul următor, în scădere de la 0,4% şi 1,7% anterior.

Ministrul Economiei, Pierre Moscovici, a declarat, duminică, că guvernul se pregăteşte să-şi înrăutăţească estimarea de creştere economică la cel mult 0,4% pentru anul în curs şi la 1-1,3% pentru anul următor.