Premierul i-a transmis preşedintelui o nouă propunere de interimar: Eugen Teodorovici, vicepremier pe probleme economice (surse)
Anterior, tot vineri, prim-ministrul i-a transmis şefului statului alte şapte nominalizări de interimari: ministrul Apărării, Gabriel Leş, ca ministru interimar al Afacerilor Interne; vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării, ca ministru interimar al Justiţiei; ministrul Cercetării, Nicolae Hurduc, ca ministru interimar la Educaţie; ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a fost propus interimar la Ministerul Mediului; ministrul Economiei, Niculae Bădălău, ca ministru interimar al Energiei; ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan Oprea, ca interimar la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul; iar Alexandru Petrescu – vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.
Ca un prim răspuns la aceste solicitări, preşedintele Iohannis a declarat vineri că „insistenţa cu care prim-ministrul Viorica Dăncilă refuză să solicite acordul Parlamentului pentru un nou guvern generează gravul blocaj în care se adâncesc instituţiile statului român”.
„Prin solicitarea adresată astăzi, prim-ministrul, practic, îmi cere să încalc Legea fundamentală, forţând instituirea unui al doilea interimat succesiv la Ministerul Educaţiei Naţionale, în condiţiile în care pentru acest portofoliu domnul ministru Daniel Breaz a exercitat această funcţie timp de 45 de zile, durată maximă permisă de articolul 107 din Constituţie. La acest moment, singura autoritate competentă să se exprime cu privire la demersurile prim-ministrului şi activitatea Guvernului rămâne Parlamentul, iar, din această perspectivă, dezbaterea moţiunii de cenzură reprezintă cadrul cel mai adecvat”, a punctat Iohannis, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.