Premierul îi ameninţă pe constructorii de autostrăzi, dar uită să-i plătească. Unii aşteaptă de trei luni banii pentru lucrări

Economica.net
28 05. 2017
sorin_grindeanu1_52505700

Constructorii de autostrăzi au emis 17 facturi de la începutul anului, în valoare de circa 230 milioane de lei. Până acum au fost achitate aproape jumătate dintre ele, după cum reiese din Registrul Operaţiunilor Generatoare de Obligaţii de Plată (ROGOP) al Companiei de Drumuri.

În timp ce unii constructori precum Straco Grup, Strabag, Salini Impregilo şi Euroconstruct Trading 98 au fost plătiţi repede, chiar şi în mai puţin de o lună, alţii precum Aktor şi PORR Construct încă aşteaptă de aproape trei luni să li se achite facturile.

Sursa: ROGOP CNAIR, 26 mai

Cea mai veche factură neplătită datează din 1 martie şi a fost emisă de către grecii de la Aktor pentru lucrările la intrarea în Capitală a autostrăzii Bucureşti – Ploieşti. De atunci, grecii au mai emis încă o factură, pe 10 mai (foto). Culmea ironiei este că ministrul Transporturilor Răzvan Cuc i-a transmis ultimatum tocmai acestui constructor, după o vizită pe şantier pe 5 mai.

Şi neplătiţi, şi ameninţaţi cu penalităţi

„Pe acest tronson de autostradă, ministrul a constatat o mobilizare deficitară. Ca urmare, conducerea CNAIR a decis să îi trimită constructorului o înştiinţare de remediere. Firma va fi penalizată pentru slaba mobilizare”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

La rândul său, premierul Sorin Grindeanu i-a avertizat joi, 25 mai, pe constructorii de drumuri că vor fi monitorizate lucrările care se află în execuţie şi, dacă nu respectă ceea ce s-au angajat să facă prin contract, se va apela „la modul cât se poate de dur ca într-un final să plătească dacă nu respectă”.

Declaraţiile lui Grindeanu şi Cuc au stârnit reacţii puternice din partea asociaţiilor de infrastructură.

Construim România: Blamarea constructorilor ascunde incapacitatea managerială a MT şi CNAIR

„Declaraţiile prin care se blamează constructorii din România pentru întârzierile apărute pe majoritatea şantierelor de infrastructura de transport sunt neadevărate şi doar ascund incapacitatea managerială a MT şi CNAIR”, declară reprezentanţii Asociaţiei Construim România,

Aceştia consideră că amânările şi problemele de pe şantierele din România sunt cauzate de:

– Lipsa de urmărire și coordonare în punerea în aplicare a Master Planului General de Transport
Amânările succesive de termene în cadrul licitaţiilor lansate cauzate în totalitate de pregătirea deficitară a caietelor de sarcini.
– Contestaţii ale proiectelor apărute în cascadă (în unele cazuri vorbim și de 15 amânări întinse pe o perioada de 1-2 ani) din cauza unei legi a achiziţiilor publice care nu este aliniată cu legislaţia europeană şi care nu aduce decât neclarități şi blocaje.
– Birocraţia excesivă la nivelul CNAIR şi MT care se traduce în amânări succesive de acorduri, avizări întârziate, planificări eşuate etc.
– Lipsa de coordonare cu autorităţile locale şi cu companiile de utilităţi publice în vederea obținerii unor şantiere eliberate de sarcini şi utilități în vederea emiterii Autorizaţiei de Construcție şi Autorizaţiei de Mediu.
– Lipsa de coordonare cu Ministerul Mediului în vederea obţinerii la timp a Autorizaţiilor de Mediu.
– Lipsa alocăriilor bugetare reale şi modificari succesive ale bugetelor anuale în timpul rectificărilor bugetare.

API: Problemele care frânează construirea de autostrăzi sunt în grădina MT şi a Guvernului

Asociaţia Pro Infrastructură a reacţionat la rândul său la declaraţiile premierului. „Considerăm pozitivă aplecarea dumnealui asupra infrastructurii de transport. Totuşi, credem că problemele identificate nu sunt cele principale”, spun reprezentanţii API.

Deşi observă uneori probleme cu mobilizarea constructorilor, API constată că „problemele grave, cu adevărat dificil de rezolvat, care frânează construirea de autostrăzi în România, sunt în grădina Ministrului Transporturilor şi a Guvernului„.

„Ne exprimăm speranţa că reprezentanţii Guvernului şi ai CNAIR vor conştientiza şi vor recunoaşte într-un final unde sunt adevăratele blocaje în cazul principalelor proiecte de infrastructură rutieră şi feroviară şi vor acţiona în consecinţă”, au conchis reprezentanţii API.