Premierul-întrevedere cu secretarul pentru Energie al SUA. Discuţiile au vizat importanţa strategică a securităţii energetice

23 07. 2024
sua romania 765849576584930

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul a afirmat că România îşi propune să ridice cooperarea economică şi energetică din cadrul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii la nivelul de excelenţă atins în domeniul securităţii.

Totodată, premierul a arătat că statul român are potenţialul de a deveni un important hub regional în domeniul energiei, iar investiţiile americane în depozitele de hidrocarburi din ţara noastră, dar şi în proiectele de energie curată, vor contribui la atingerea acestui obiectiv.

„România este şi va continua să fie un partener ferm, consistent şi de încredere al SUA în regiune, dedicat eforturilor de întărire a securităţii energetice în Europa”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

De asemenea, acesta a subliniat cooperarea cu SUA în proiectul construcţiei celor două noi unităţi ale Centralei de la Cernavodă şi al investiţiei în Reactoarele Modulare Mici (SMR) de la Doiceşti, care vor avea ca efect dublarea producţiei de electricitate a facilităţilor de energie nucleară.

În acest context, Marcel Ciolacu a arătat că parteneriatul între Nuclearelectrica şi companiile americane NuScale şi Fluor, prin care fosta termocentrală pe cărbune de la Doiceşti este transformată într-o centrală nuclearo-electrică modernă, ne plasează în domeniul pionieratului în acest domeniu.

Şeful Executivului român a amintit, de asemenea, obiectivul ţării noastre de a creşte capacitatea de interconectare cu Republica Moldova pentru a asigura capacitatea acestui stat de aprovizionare din surse sigure şi a salutat proiectele similare dezvoltate de SUA în ţara vecină.

La întrevedere au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, consilierul de stat Nicolae Comănescu, directorul general al S.N. Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec.