Premierul irakian condamnă sugestia şefului Statului-Major american privind împărţirea Irakului
‘Sunt afirmaţii iresponsabile, ce reflectă necunoaşterea realităţii irakiene’, a răspuns premierul al-Abadi prin intermediul biroului său de presă.
În opinia generalului Odierno, care a fost cel mai înalt gradat al armatei americane în Irak în perioada 2008-2010, o împărţire a Irakului ‘ar putea fi singura soluţie’ pentru a rezolva conflictul confesional, iar aşa ceva ‘s-ar putea întâmpla’.
De altfel, o eventuală împărţire a Irakului după criterii etnice şi confesionale este un subiect foarte sensibil în această ţară, al cărei guvern luptă cu ajutorul SUA să recucerească teritoriile controlate de gruparea jihadistă Statul Islamic şi să salveze unitatea naţională.
Însă diviziunile sunt foarte profunde între cele trei comunităţi principale, respectiv sunniţii, şiiţii şi kurzii. În timp ce kurzii au deja propria lor regiune autonomă în nord, şiiţii sunt concentraţi în sud, iar sunniţii sunt răspândiţi în vestul, nordul şi centrul ţării, unele dintre regiunile în care aceştia din urmă sunt majoritari fiind în prezent ocupate de jihadişti.
Şefului Statului-Major al armatei americane a apreciat miercuri că reconcilierea dintre şiiţi şi sunniţi în Irak devine din ce în ce mai dificilă şi a dat asigurări că o împărţire a ţării ‘ar putea fi singura soluţie’ pentru a rezolva conflictul confesional.
Statele Unite, care s-au retras din Irak în 2011, după ce l-au invadat în 2003 în epoca Bush, pregătesc forţe irakiene, dar şi rebeli sirieni pentru a încerca să combată gruparea jihadistă.