Premierul irlandez: Nicio schimbare în acordul Brexitului nu trebuie să submineze „plasa de siguranţă”

Economica.net
03 01. 2019
brexit_p1_story_contd_98255600

Londra caută să obţină noi garanţii din partea UE în legătură cu „plasa de siguranţă”, o măsură prin care s-ar evita o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Guvernul britanic încearcă în prezent să-i convingă pe parlamentari să susţină acordul de divorţ negociat cu Bruxellesul, pentru care nu pare să se contureze o majoritate. Textul îi decepţionează atât pe cei mai mari susţinători ai Brexitului, care se tem că Regatul Unit va fi legat permanent de UE, cât şi pe eurofili, care speră încă să poată da înapoi.

Theresa May a anulat în ultimul moment un prim vot prevăzut să aibă loc în decembrie pentru a evita o înfrângere anunţată şi l-a amânat pentru săptămâna 14 – 20 ianuarie.

Luni, un purtător de cuvânt al şefei executivului britanic a declarat că aceasta a avut convorbiri cu liderii europeni în perioada Crăciunului, încercând în continuare să obţină „asigurări juridice şi politice” privind acordul şi chiar să-i liniştească pe deputaţi. Dezbaterile privind acest text vor fi reluate pe 9 ianuarie.