Premierul japonez Abe promite să depună toate eforturile la G7 pentru o soluţie paşnică în Ucraina
‘În calitate de ţară care va prezida G7 (anul viitor), Japonia va face tot posibilul pentru a găsi o soluţie paşnică la problemele cu care se confruntă Ucraina’, a declarat Abe, la finalul întâlnirii cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko.
La rândul său, acesta a salutat ‘caracterul istoric şi simbolic’ al vizitei lui Shinzo Abe, prima a unui şef de guvern nipon la Kiev. ‘Apreciem în cel mai înalt grad decizia Japoniei de a nu recunoaşte anexarea rusă a Crimeii’, în martie 2014, a adăugat Poroşenko.
Prim-ministrul Japoniei urmează să participe, duminică şi luni, la summitul G7 de la Elmau, în sudul Germaniei, reuniune la care criza din Ucraina va constitui una din temele de discuţie.
Japonia, care ia parte la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei şi la sprijinul financiar către Ucraina, este un aliat ferm al SUA. În acelaşi timp, Tokyo încercă să îşi menajeze puternicul vecin rus, bogat în resurse energetice care lipsesc arhipelagului nipon, menţionează AFP.