Premierul May a anunţat că a fost invitată să-l viziteze curând pe Donald Trump

Executivul britanic a anunţat joi după-amiază că premierul Theresa May a purtat prima convorbire telefonică cu Donald Trump, iar miliardarul republican a invitat-o să-l viziteze cât mai curând posibil în Statele Unite, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 10 nov. 2016, 16:20
Premierul May a anunţat că a fost invitată să-l viziteze curând pe Donald Trump

May şi Trump au stabilit de comun acord că relaţia dintre Londra şi Washington este una „extrem de importantă şi specială, fiind foarte important pentru ei să colaboreze pe baza acesteia”, se arată într-un comunicat al executivului Marii Britanii.

„Preşedintele ales şi-a exprimat legăturile apropiate şi personale, precum şi sentimentele puternice pe care le are pentru Marea Britanie. El a susţinut că are încredere că relaţia specială va continua la un nivel chiar mai ridicat”.

Premierul Theresa May i-a spus de asemenea miliardarului republican că speră să întărească relaţiile bilaterale în domeniul comerţului şi investiţiilor cu Statele Unite după ieşirea Marii Britanii din UE.

May a declarat miercuri dimineaţă că aşteaptă cu nerăbdarea să lucreze cu noul preşedinte american pentru a construi noi relaţii, după ce l-a felicitat pentru victorie pe republicanul Donald Trump. Liderul britanic a precizat că cele două state vor menţine relaţii „puternice şi vor continua să fie parteneri în comerţ, securitate şi apărare”.

„Mi-ar plăcea să-l felicit pe Donald Trump pentru că a fost ales ca preşedinte, după o campanie în care a luptat extrem de bine”, a precizat May.

De asemenea, premierul britanic a explicat că cele două naţiuni au o relaţie specială şi de lungă durată bazată pe valorile libertăţii, democraţiei şi antreprenoriatului.

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei, că România se află "într-un moment de cumpănă" şi trebuie să respingă ferm......
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
Beijingul a declarat duminică că se opune "ferm" noului ajutor american de 571 de milioane de dolari acordat pentru apărarea ...
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui ...
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...