Premierul Mihai Tudose a trimis Corpul de Control la CNAIR

Premierul Mihai Tudose a trimis joi Corpul de Control la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a face verificări, cu o zi înainte de data stabilită pentru prelungirea mandatului actualului director general al instituţiei, Ştefan Ioniţă, au precizat, pentru News.ro, surse din domeniul transporturilor.
Economica.net - joi, 11 ian. 2018, 07:38
Premierul Mihai Tudose a trimis Corpul de Control la CNAIR

În 13 ianuarie 2017, Ştefan Ioniţă, şeful Direcţiei Tehnice şi Calitate a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost numit în funcţia de director general provizoriu al companiei de către consiliul de administraţie, controlat de Ministerul Transporturilor, la trei zile după revocarea fostului director, Cătălin Homor.

Aceasta este prima dată când premierul Tudose trimite Corpul de control la CNAIR.

„Controlul a fost trimis cu o zi înainte de data stabilită pentru prelungirea mandatului actualului director general. Cel mai probabil, vor fi făcute verificări generale”, au precizat sursele consultate de News.ro.

Corpul de control al premierului va face probabil verificări generale, fiind vizată mai ales zona de achiziţii, consideră sursele.

În luna august a anului trecut, premierul i-a reproşat fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, că reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu merg pe şantiere pentru a verifica modul în care evoluează lucrările.

În octombrie, Răzvan Cuc a demisionat de la conducerea Ministerului Transporturilor.

În 2017, CNAIR a recepţionat numai 24 kilometri de autostradă, lucrările fiind tergiversate din cauza problemelor generate de constructori sau apărute în teren, care au necesitat timp şi multă birocraţie pentru rezolvare.

La începutul anului trecut, Răzvan Cuc anticipa că vor fi daţi în folosinţă circa 90 de kilometri de autostradă în 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț-supriză de la Premier Energy. Ce are de gând cu firma de furnizare care are 1,3 milioande de clienți
Anunț-supriză de la Premier Energy. Ce are de gând cu firma de furnizare care are 1,3 milioande de clienți
Premier Energy negociază vânzarea a 20 % din firma Premier Energy Furnizare, iar posibil cumpărător este chiar un partener de afaceri cu care derulează o parte din business-ul din România...
MAE a transmis Ambasadei Israelului îngrijorarea deosebită în urma incidentului de la Jenin, Cisiordania, când trupele israeliene au tras spre o delegație occidentală. Unul dintre diplomații atacați e român
MAE a transmis Ambasadei Israelului îngrijorarea deosebită în urma incidentului de la Jenin, Cisiordania, când trupele ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi-a exprimat "îngrijorarea deosebită" într-o convorbire urgentă cu ambasadorul ...
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali
Organizația Națiunilor Unite a condamnat miercuri tirurile israeliene în cursul unei vizite a unei delegaţii de diplomaţi ...
Evergent Investments raportează un rezultat net de 8,71 de milioane de lei pentru primul trimestru din 2025
Evergent Investments raportează un rezultat net de 8,71 de milioane de lei pentru primul trimestru din 2025
Compania Evergent Investments (fosta SIF Moldova) înformează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București ...